Incendiu cumplit în localitatea Negrilești, Vrancea. Mai mult case au ars!
Patru gospodării din localitatea vrânceană Negrileşti ard marţi dimineaţă, focul fiind generalizat, informează News.ro. Zeci de pompieri acţionează pentru lichidarea incendiului, în timp ce o femeie însărcinată a fost transportată la spital, in stare de soc si cu dureri abdominale.
Pompierii militari intervin marţi dimineaţă pentru stingerea unui incendiu în comuna Negrileşti, care se manifestă pe o suprafaţă aproximativă de 700 de metri pătraţi cuprinzând patru gospodării.
Forţele de intervenţie acţionează cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Punctului de Lucru Năruja şi două autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani.
De asemenea, intervin şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Negrileşti şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
În timpul incendiului, unei femei gravide i s-a făcut rău. Cand şi-a văzut gospodaria distrusă, femeia a suferit un atac de panică. Ambulanţa SMURD a preluatăo pe gravidă în stare de şoc şi cu dureri abdominale şi a transportat-o la UPU Focşani.
Pompierii încearcă acum să lichideze incendiul, care a izbucnit în jurul orei 4.40.