Președintele afgan, armistițiu de trei luni cu talibanii

Preşedintele afgan, Ashraf Ghani, a declarat duminică un armistiţiu de trei luni cu talibanii, cu condiţia ca aceştia să întrerupă lupta, după un recent val de violenţe în ţară.

„Anunţ un nou armistiţiu cu începere de mâine (luni) până la aniversarea profetului (21 noiembrie), cu condiţia ca talibanii să facă acelaşi lucru”, a afirmat şeful statului în cursul unui discurs televizat. Un prim armistiţiu de câteva zile a fost declarat între cele două părţi în iunie pentru sfârşitul Ramadanului.

Administraţia afgană a ridicat „toate obstacolele” din calea păcii, după ce s-a consultat cu demnitari religioşi, partide politice şi societatea civilă, a subliniat Ashraf Ghani.

„Lansăm un apel conducerii talibanilor să accepte urările de pace îndelungată şi reală ale afganilor. Îi îndemnăm să să pregătească pentru discuţii de pace bazate pe valorile şi principiile islamice”, a mai declarat preşedintele afgan.

Anunţul a fost făcut după ce ultimele zece zile au fost extrem de violente. La 9 august, talibanii au lansat un apel asupra Ghazni, oraş strategic situat la două ore de drum de Kabul. Armata afgană, sprijinită de raiduri aeriene americane, a avut nevoie de mai multe zile pentru a-i respinge.

Ministrul afgan al apărării, Tariq Shah Bahrami, a comunicat un bilanţ de cel puţin o sută de morţi în rândul forţelor de securitate în luptă, precum şi 20 până la 30 de civili. Reprezentantul special al ONU în Afganistan, Tadamichi Yamamoto, a citat la rândul său estimări de „110 până la 150 de victime” civile la Ghazni.

Talibanii au mai cucerit o bază a armatei afgane din nord-vestul ţării, în timp ce un atentat comis de gruparea Stat Islamic (SI) într-o şcoală din Kabul a ucis cel puţin 37 de persoane, în majoritate adolescenţi.

Preşedintele Ashraf Ghani nu a menţionat SI în anunţul său de încetare a focului, cu toate că această grupare se află la originea celor mai sângeroase atacuri comise împotriva civililor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.