Divergențe în Coaliție. Tăriceanu se opune suspendării lui Iohannis!

Suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis este o decizie de maximă responsabilitate, care presupune o evaluare atentă a posibilelor riscuri şi consecinţe, iar „declanşarea procedurii de suspendare, într-o societate profund divizată, instigată la fanatism şi violenţă de lideri politici lipsiţi de scrupule, poate avea urmări imprevizibile”, au precizat reprezentanţii ALDE, într-un comunicat de presă. Declaraţia conducerii ALDE vine contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat marţi seară că el vrea suspendarea şefului statului, dar trebuie văzut dacă liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi-a schimbat opinia.

„Suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis – tot mai depăşit de cerinţele şi demnitatea funcţiei pe care o ocupă – este o decizie de maximă responsabilitate, care presupune o evaluare atentă a posibilelor riscuri şi consecinţe. Declanşarea procedurii de suspendare, într-o societate profund divizată, instigată la fanatism şi violenţă de lideri politici lipsiţi de scrupule, poate avea urmări imprevizibile. Cu alte cuvinte, decizia de extirpare a unei părţi bolnave din trupul statului român trebuie făcută numai în condiţiile în care suntem convinşi că respectiva operaţie nu va perturba funcţionarea statului, precauţie cu atât mai mare cu cât, în prima jumătate a anului viitor, România va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Doar în urma unei astfel de evaluări şi a asumării concluziilor sale putem să exprimăm, în deplină cunoştinţă de cauză, o opţiune sau alta în privinţa declanşării procedurii de suspendare”, precizează Departamentul de comunicare ALDE, într-o postare pe pagina de Facebook a partidului.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că îşi doreşte suspendarea şefului statului, Klaus Iohannis, spre deosebire de Călin Popescu-Tăriceanu, care are o altă opinie, şi a precizat că o susţine în continuare pe Viorica Dăncilă ca premier.

Întrebat marţi seară la Antena 3 dacă vrea suspendarea lui Iohannis, Dragnea a spus: „Eu aş vrea. Să vedem dacă domnul Tăriceanu şi-a schimbat opinia. Eu în continuare o susţin fără niciun fel de ezitare pe Viorica Dăncilă şi o susţin din toate punctele de vedere. Şi ea a început să fie ţintă. Dar acest guvern, pe care ăştia vor să-l dea jos prin violenţă – că nu se vor opri, dar nici noi nu stăm cu mâinile în sân. Şi asta vreau să-i asigur pe toţi membrii de partid”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.