Țară, țară, vrem vâslași!
Flotila România Centenar, cea care a participat de curând la competiția The Great River Race, de pe Tamisa, poate fi admirată de astăzi până duminică și la București, pe apă, între Podul Unirii și Biblioteca Națională a României. Cei care știu să vâslească și cei care vor să învețe să vâslească sunt invitați să experimenteze vâslitul în bărci de lemn pe Dâmbovița, și să facă „echipă pentru România”, sărbătorind astfel Centenarul alături de Ivan Patzaichin și echipa lui.
„Anul acesta a fost un prilej să vorbim mai mult despre istorie. Eu întotdeauna am crezut că istoria mare este formată din istoriile mici, ale fiecăruia dintre noi, legate cu firele care țin laolaltă o echipă. De multe ori m-am întrebat ce-aș fi fost eu fără oamenii din echipele din care am făcut parte? Să faci echipă pentru România e cel mai natural și mai frumos lucru pe care îl putem face într-un an aniversar” a declarat Ivan Patzaichin.
Începând de joi seara, de la ora 17:00, doritorii sunt așteptați pe cheiul Dâmboviței, pentru a se familiariza cu bărcile. Pot vâsli în curse agrement pe Dâmbovița, sau pot asculta din bărci, ca din loje de spectacol plutitoare, concertele de pe scena plutitoare a Dâmboviței, care vor loc de vineri până duminică. Dar cea mai importantă misiune ce le revine vâslașilor este aceea de a recrea Unirea, simbolic, pe luciul apei, prin andocarea celor șase regiuni la insula amplasată pe Dâmbovița. Va fi nevoie de precizie și muncă de echipă dar mai ales de bună dispoziție și dorința de a petrece câteva ore active, în natură, în mijlocul orașului.
Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 își continuă astfel eforturile inițiate acum 5 ani de a sprijini recuperarea Dâmboviței prin campania Dâmbovița – Smart River de regenerare a spațiului din vecinătatea Bibliotecii Naționale. Sperăm să contribuim la crearea unei identități pentru această zonă publică, să ajutăm reconectarea oamenilor la râul uitat al capitalei și să antrenăm administrația publică în acest demers de reconversie a unui areal urban cu mare potențial de interacțiune socială.
În după amiezele de vineri, sâmbătă și duminică, vâslașii amatori vor avea prilejul să își demonstreze abilitățile de a colabora la un episod de coregrafie navală. Vor fi opt momente în care se va încerca „unirea” bărcilor din Flotila Centenar: vineri, 21 sept. la ora 18:00 și la ora 19:00; sâmbătă la orele 17:00, 18:00 și 19:00 și duminică la orele 17:00, 18:00 și 19:00. De vineri până duminică, între 10:00 – 20:00, pe Dâmbovița, în fața Bibliotecii Naționale, doritorii pot vâsli sau se pot iniția în acest sport, pregătindu-se pentru a recrea momentul „unirii flotilei”.
Cele 6 ambarcațiuni reprezintă regiunile istorice revenite „acasă”, pe rând, în Anul Marii Uniri: Basarabia, Bucovina, Dobrogea, Transilvania, Moldova, Țara Românească. Bărcile din lemn au fost realizate la Tulcea, în atelierul Geneza, singurul din România care încă mai practică meșteșugului „marangozeriei” (construcția și reparația bărcilor tradiționale), unul dintre reperele centrale ale tradiției Deltei Dunării.
Început acum mai bine de un an, ca o modalitate de a sărbători Marea Unire, Flotila Romania Centenar este un proiect al Institutului Cultural Român, Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 și al Primăriei Municipiului București. Parteneri: Kaufland România, AQUA Carpatica.
www.facebook.com/RowmaniaPatzaichin