Teodorovici nu susține un buget separat pentru zona euro
România nu susţine un buget separat pentru zona euro, mai ales într-un moment în care Uniunea Europeană se confruntă cu diverse provocări şi are nevoie, mai mult ca oricând, de unitate, a afirmat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care a participat miercuri, la Berlin, la întrevederea miniştrilor de Finanţe, membri ai Partidului Socialiştilor Europeni (PES).
Ministrul român a precizat, de asemenea, că ţara respinge ideea de aderare la procedura de cooperare consolidată din domeniul taxării tranzacţiilor financiare şi a vorbit, din nou, despre necesitatea adoptării unor măsuri care să oprească exodul românilor şi să-i încurajeze pe cei plecaţi să vină acasă.
„În cadrul reuniunii miniştrilor de finanţe din PES am susţinut protejarea pieţei financiare din România, piaţă care este în curs de consolidare, prin respingerea ideii de aderare la procedura de cooperare consolidată din domeniul taxării tranzacţiilor financiare. Ne vom asigura că procedura nu va afecta sectorul financiar al statelor membre care nu doresc aplicarea taxei, dar nu va impacta nici piaţa de capital. De asemenea, nu susţinem un buget separat pentru zona euro, mai ales acum când Uniunea Europeană se confruntă cu diverse provocări şi are nevoie, mai mult ca oricând de unitate. De aceea, statele membre UE trebuie să promoveze o abordare de jos în sus prin care politicile să reflecte agenda reală a cetăţenilor, cum ar fi deficitul de forţă de muncă în statele central şi est europene. Se ştie că, în România, deficitul de forţă de muncă se tot adânceşte. Prin urmare, trebuie să venim cu măsuri de susţinere pentru a opri exodul românilor din afara ţării şi pentru a-i încuraja pe cei care sunt plecaţi să revină acasă”, a declarat Eugen Teodorovici într-un comunicat.
Întâlnirea de la Berlin a avut loc la invitaţia ministrului de Finanţe german, Olaf Scholz. Printre partenerii de dialog se numără Mario Centeno, preşedintele Eurogrup şi ministrul Finanţelor din Portugalia, Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Financiare, miniştrii de Finanţe din Malta, Spania, Suedia, Slovacia, Grecia, precum şi Maria Joao Rodrigues, Robert Gualtieri şi Pervenche Beres, reprezentanţi ai Parlamentului European.
În cadrul reuniunii s-a discutat despre taxarea tranzacţiilor financiare, reformarea Mecanismului European de Stabilitate şi o posibilă capacitate bugetară la nivelul Zonei Euro.