Silviu Dehelean (USR): OUG privind lobby-ul legalizează traficul de influență prin „metoda încrucișării”
Deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice din Camera Deputaților, consideră că proiectul de OUG privind legiferarea activității de lobby va permite supraviețuirea și înflorirea traficului de influență într-o formă protejată de lege. Astfel, deși importat în totalitate din Austria – dovadă că guvernul PSD a internaționalizat plagiatul legislativ – proiectul conține false interdicții pentru demnitari, extrem de simplu de eludat după o metodă folosită anterior de parlamentari.
”Încă din timpul guvernării Năstase, tema lobby-ului a stârnit interes în România. Se putea legifera atunci o nouă profesie, însă traficul de influență era mult mai ofertant financiar pentru politicieni. Apoi, în ultimii ani, numeroase propuneri legislative au încercat să dea o formă legală acestei activități. Fără succes. Acum, se pare, suntem cel mai aproape de un astfel de act normativ, dar pentru că avem o guvernare pesedista, legiferarea se va produce – abuziv! – printr-o ordonanță de urgență, în absența oricărei urgențe. Dincolo de metodele deloc transparente ale Puterii, textul ordonanței ridică serioase probleme în sine.
În primul rând, avem de-a face cu o simplă traducere a unui act austriac. Creierele de la Palatul Victoria s-au odihnit, în timp ce traducătorii s-au erijat în legiuitori. Sigur că ideea importului legislativ nu e una nefericită întotdeauna și trebuie făcut cu discernămant. În cazul de fată, având în vedere nuanțele subiectului și specificul clasei politice, plagierea unei legi din Austria e un transplat nereușit cu implicații majore. Legislația e un sistem complex, nu putem forța componente austriece să funcționeze într-un mecanism românesc. Și cu toate acestea, PSD exact asta face.
De ce? Pentru că legea din Austria, implementată în sistemul românesc, îi oferă Partidului Social Democrat fix marja de manevră de care are nevoie pentru a-și continua practicile, unele demonstrate ca ilegale de Justiție.
Astfel ajungem la cea de-a două mare hibă a proiectului de OUG: pentru demnitari și funcționari publici există interdicții doar în domeniul lor de activitate. În alte domenii, demnitarii statului român, încărcati cu funcții, acces la informații și putere de decizie, pot fi activi și că lobby-iști. Iar aici intervine experientă Partidului Social Democrat: metoda încrucișării-folosită atunci când parlamentarii nu-și puțeau angaja apropiații la cabinet, dar îi puțeau angaja pe apropiații colegului, și viceversa – va permite demnitarilor să practice lobby-ul în domeniul de activitate al colegului, în timp ce colegul de partid sau chiar de grup de interese, se va revanșa într-un mod similar”, conchide deputatul Silviu Dehelean.