Hagi vinde pachete din acțiunile Viitorului Constanța
Gică Hagi a scos la vânzare pachete de câte 10 la sută din acțiunile societății şi plănuiește să atragă investitori puternici, dar să rămână tot el manager.
Gică Hagi a mai anunțat că vrea să vândă acțiuni, doar că procedura nu era foarte clară, părea mai degrabă un plan pe un termen mai lung. Or, afacerea a început deja! Surse de la Ovidiu dezvăluie că au existat negocieri cu societăți interesate să achiziționeze părți din club, scrie GSP.
„Regele” le propune persoanelor și companiilor cu care tratează pachete de câte 10 la sută din acțiuni. Apariția unor parteneri va însemna că n-o să mai fie nevoie ca Gică Hagi să suporte singur bugetul echipei, vor mai contribui și alții, deci vor fi disponibili mai mulți bani. Indiferent de cât de mare va fi felia din Viitorul pe care o va împărți, Gică Hagi va rămâne managerul clubului, cu putere totală în problemele tehnice.
Rețeta lui Gică Hagi ar constitui o premieră dacă va avea succes, adică în situația în care va izbuti să-și dezvolte clubul convingând societăți mari că merită să cumpere acțiuni din afacerea lui. În străinătate se întâmplă des să se schimbe structura acționariatului. Gazprom s-a implicat la Steaua Roșie Belgrad și echipa e acum în grupele Champions League. Încurajate de stat, companiile investesc serios și în fotbalul din Ungaria. Ferencvaros tocmai l-a instalat ca antrenor pe Serghei Rebrov și îl plătește cu un milion de euro pe sezon.