Dinamo, învinsă (și) de FC Botoșani în Liga I

FC Botoşani a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii I de fotbal.

Gazdele au deschis scorul rapid, prin Răzvan Oaidă (3), ajuns în poziţie de finalizare după o pasă de excepţie a francezului Ongenda, cu călcâiul. Italianul Diego Fabbrini, intrat pe gazon în repriza secundă, a parafat victoria botoşănenilor (90), la capătul unui contraatac purtat de el şi Cătălin Golofca. Ambii jucători au semnat primele lor goluri în Liga I.

La Dinamo a debutat în acest meci internaţionalul Gheorghe Grozav, care a semnat săptămâna trecută pentru echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare.

FC Botoşani a reuşit a doua sa victorie în acest campionat, după o pauză de opt etape (cinci egaluri, trei eşecuri).

Dinamo are un singur punct obţinut în ultimele cinci etape şi nu a marcat deloc în ultimele trei. Echipa antrenată de Claudiu Niculescu a ajuns pe locul 12, care duce la baraj.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.