Pensionarii vor protesta miercuri în fața Guvernului

0

Pensionarii ies în stradă. Miercuri, mai mulţi pensionari vor protesta în faţa sediului Guvernului faţă de noua lege a pensiilor. Preşedintele Federaţiei Pensionarilor Unirea, Dumitru Cojanu, a declarat că principala nemulţumire este faptul că nu au fost consultaţi în ceea ce priveşte dezbaterea pe noua Lege a Pensiilor.

Mitingul pensionarilor va avea loc miercuri, începând cu ora 11, în Piaţa Victoriei din Capitală.

Ministrul Finanțelor anunță că joi legea pensiilor va fi pe masa ministrilor, în ședința de Guvern. Surse guvernamentale citate de România TV spun că adoptarea legii așteptate de toată România a fost întârziată de calculele de la Ministerul de Finanţe.

„Este o analiza. (Legea pensiilor n.red.) este din 2 octombrie la Ministerul de Finanţe, se face o analiză, un calcul şi probabil că astăzi o să dăm un aviz pe acest proiect de lege, pentru ca eventual joi să avem pe masa miniştrilor acest proiect de lege. Impactul pe legea aceasta ar începe ceva mai devreme, din 2019 – 2020, dar câte puţin”, a spus ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la Parlament.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat în dezbatere publică, în august, proiectul de Lege privind sistemul public de pensii, care, potrivit iniţiatorului, se bazează pe mai multe principii fundamentale: contributivitate, adică plată în funcţie de contribuţie; egalitate, adică pensionari care au aceeaşi vechime, dar care au ieşit la pensie în momente diferite, primesc aceeaşi sumă de bani; solidaritate socială, adică generaţiile în activitate susţin, prin plata contribuţiilor lor, generaţiile de pensionari şi, în viitor, vor fi susţinute la rândul lor; imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

Ministerul Muncii precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menţine suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim şi nici stagiul complet de cotizare.

CE SCHIMBĂRI VOR FI FĂCUTE LA LEGEA PENSIILOR

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.