Rata anuală a inflației a fost de 4,7% în septembrie
Eurostat a anunţat miercuri că rata anuală a inflaţiei în România a fost de 4,7% în septembrie, cea mai mare din Uniunea Europeană (UE), în timp ce, la nivelul întregii UE, aceasta a fost de 2,2%.
În august, rata anuală a inflaţiei în România a fost tot de 4,7%, potrivit Eurostat. În UE, rata anuală a inflaţiei a stagnat în septembrie la 2,2%, faţă de august.
După România, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost, în septembrie, în Ungaria (3,7%), Bulgaria (3,6%), Estonia (3,5%), Letonia (3,3%) şi Belgia (2,8%).
Cele mai mici rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în Danemarca (0,5%), Grecia (1,1%), Irlanda (1,2%), Finlanda (1,4%), Italia şi Polonia (câte 1,5%).
În zona euro, rata anuală a inflaţiei a fost de 2,1% în septembrie, în creştere de la 2% în august.
În zona euro, în septembrie, cele mai mari contribuţii la rata anuală a inflaţiei au venit din energie (+0,9 puncte procentuale, pp), servicii (+0,57 pp) şi alimente, alcool şi tutun (+0,51 pp).
Potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România, rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a scăzut în luna septembrie la 5,03%, de la 5,1% în august, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,55% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.