Marea Britanie nu se pregătește de alegeri generale
Guvernul de la Londra nu se pregăteşte pentru alegeri generale, scenariu care nu ar fi în interesul naţional, a declarat marţi, la Oslo, premierul britanic Theresa May, transmite Reuters.
”Nu ne pregătim pentru alte alegeri generale. Acest lucru nu ar fi în interesul naţional”, a spus şefa executivului britanic, aflată în capitala Norvegiei pentru a participa la o reuniune a Consiliului Nordic.
Theresa May a reafirmat că după Brexit nu va exista o ‘frontieră dură’ între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează să părăsească UE la finalul lui martie 2019. Uniunea Europeană susţine să nu fie creată o ‘frontieră dură’ între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană. Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.
În cazul în care acordul de retragere convenit nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul de la Lisabona şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând cu 30 martie 2019, ora 00:00 (ora Europei Centrale). Regatul Unit va deveni în acel moment o ţară terţă.
Potrivit Comisiei Europene, ţările membre ar trebui să se pregătească pentru două principale scenarii posibile.