Turcia nu vrea să închidă baza militară din Qatar
Ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, a respins cererea de închidere a bazei militare a ţării sale din Qatar, formulată de adversarii regimului de la Doha, calificând-o drept ”nerealistă”, într-o declaraţie publicată marţi de ziarele qatariote, citate de AFP.
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrein şi Egipt au cerut închiderea bazei ”Tariq ben Ziyad” în cadrul seriei de condiţii vizând izolarea diplomatică şi economică a Qatarului, iniţiată în iunie 2017.
Totuşi, şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a respins aceste apeluri, afirmând pentru cotidienele Al-Watan şi Qatar Tribune că prezenţa trupelor turce în micul emirat nu are legătură cu actuala criză legată de Qatar.
‘Credem că această cerere este deopotrivă nerealistă şi inoportună’, a afirmat el, amintind că Turcia şi Qatarul au semnat un acord în domeniul apărării în 2014, ‘cu mult înainte de criza din Golf’. El a mai spus că impasul diplomatic trebuie rezolvat fără întârziere.
La 5 iunie 2017, Arabia Saudită, EAU, Bahrein şi Egipt şi-au întrerupt brusc relaţiile cu Qatar, acuzând micul emirat de sprijinirea grupărilor islamiste, inclusiv a Frăţiei Musulmane, şi apropierea de Iran.
Qatarul a respins aceste acuzaţii, afirmând că este ţinta unei tentative de schimbare a regimului.
Închiderea bazei turce din Qatar face parte din cele 13 solicitări formulate de adversarii autorităţilor de la Doha.
Potrivit unor estimări, 3.000 de soldaţi turci se află pe sol qatariot, în timp ce baza ar putea găzdui un contingent de 5.000.
Qatar şi Turcia, două ţări care sprijină gruparea Frăţia Musulmană, şi-au consolidat relaţiile în ultimii ani, notează AFP.
Emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad bin Khalifa Al Thani, a fost primul lider străin care l-a contactat pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în timpul puciului eşuat în 2016.
La începutul crizei din Golf, Turcia a figurat printre printre primele ţări care au acordat sprijin Qatarului în contextul unui embargo aerian, maritim şi terestru impus de vecinii emiratului bogat în zăcăminte de gaze.