Ministrul Toader scapă de testul moțiunii de cenzură!

Moţiunea simplă, iniţiată de PNL şi USR, intitulată „Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)”, în care cer demisia lui Tudorel Toader a fost respinsă de deputaţi. Dintr-un total de 282 de deputaţi prezenţi, 99 au votat „pentru”, 171 de deputaţi au votat ”împotrivă” şi 5 s-au abţinut. 

Împotriva moţiunii simple prin care se cerea schimbarea ministrului Justiţiei au votat toţi deputaţii PSD şi ALDE prezenţi în sală. Ei au beneficiat de sprijinul tuturor deputaţilor UDMR prezenţi (21 de voturi). Împotriva moţinii au mai votat şi doi deputaţi de la minorităţi ( Slavoliub ADNAGI – Uniunea Sârbilor din România şi Iusein IBRAM – Uniunea Democrată Turcă din România) şi un deputat neafiliat (Remus-Adrian BORZA). 

Moţiunea simplă, iniţiată de USR şi PNL, a fost citită marţi în plenul Camerei Deputaţilor. Opoziţia îi cere demisia ministrului, caracterizându-l drept „un ministru de nota 4”.

Înaintea moţiunii, ministrul Justiţiei a declarat, comentând titlul acesteia, că probabil semnatarii sunt adepţii sistemului sovietic, cu note de la 1 la 5. De asemenea, în timpul şedinţei de plen, ministrul a distribuit pe Facebook o fotrografie cu fiul său Teodor şi cu partenera acestuia.

În discursul rostit în plenul Camerei Deputaţilor, Tudorel Toader a făcut apel la normalitate, spunând că aceasta înseamnă ca un cetăţean să nu fie trimis în judecată pe nedrept. El a fost şi ironic, spunând că cel care evaluează pe cineva trebuie să fie cel puţin egal în grad profesional cu persoana evaluată, referindu-se la deputatul USR Stelian Ion. În finalul intervenţiei sale din Camera Deputaţilor, Toader a spus că un om poate sta pe nedrept închis câţiva ani, dar statul nu poate spune că a fost o greşeală, pentru că este invocat tot timpul principiul independenţei justiţiei.

„Vreau să vă reamintesc următorul lucru şi dacă mergeţi pe minima empatie, îmi daţi dreptate: gândiţi-vă la ăia de erau pe Ştirbei Vodă puşi în lumina reflectoarelor, au stat ani de zile în puşcărie apoi li s-a spus că fapta nu există. Îi spui omului că a stat o noapte, o lună, un an, şapte ani în puşcărie degeaba, dar noi spunem independenţa justiţiei, nu putem spune că s-a greşit, să meargă la CEDO”, a declarat Toader în Parlament.

După dezbaterile din plen, liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că deputaţii PSD vor vota după propria lor conştiinţă, iar întrebat dacă îşi asumă riscul ca moţiunea să treacă, a răspuns: „Nu pot să întorc niciodată mâna la spate deputaţilor PSD”.

Vor vota „după propria lor conştiinţă”, a declarat Dragnea, referindu-se la votul deputaţilor PSD asupra moţiunii pe Justiţie.

„Nu le dau eu sugestii că s-au tot dat din partea altora în legătură cu domnul Toader. Unii spun că nu mai fie, alţii spun nepărat să rămână şi am zis că cel mai bine este să judece colegii şi să voteze”, a replicat liderul PSD.

Întrebat dacă îşi asumă în cazul în care trece moţiunea, a răspuns: „Eu nu pot să întorc niciodată mâna la spate deputaţilor PSD”.

În contextul discuţiilor despre remanierea guvernamentală, singurul la care s-a făcut referire intens este ministrul Justiţiei Tudorel Toader, despre care Tăriceanu a spus că este „un ministru foarte bun, că are performanţă, că a dus nivelul de prestanţă al funcţiei undeva sus, cum nu a mai fost”,

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, ironic: „Domnul Tăriceanu spune că trebuie să rămână neapărat dl Toader în Guvern. Dl Iohannis spune că trebuie să plece. Suntem într-o mare dilemă în partid. Ne vom exprima, trebuie să cântărim foarte bine. E vorba de două personalităţi pregnante din politica românească şi PSD trebuie să cântărească”.

Mai mult, el a afirmat că Tudorel Toader nu a fost un subiect în PSD, a apărut din senin din partea colegilor de la ALDE ideea că trebuie menţinut în Guvern. „S-a inventat o problemă acolo unde nu era şi trebuie să o rezolvăm”, a punctat Dragnea.

El a susţinut că îşi va spune în partid punctul de vedere pe acest subiect.

Întrebată dacă este mulţumită de activitatea lui Tudorel Toader, Dăncilă a răspuns: ”Nu este vorba despre cât sunt eu de mulţumită sau nemulţumită. Vorbim aici de nişte criterii, de o foaie de parcurs, vedem acea foaie de parcurs, sarcinile pe care le-a avut de îndeplinit şi apoi voi expune în CEx şi voi lua o decizie”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.