ALDE susține alegerea primarilor în două tururi

Proiectul de lege referitor la revenirea la alegerea primarilor în două tururi, iniţiat de PNL, a fost retrimis, miercuri, la comisia de specialitate, după ce propunerea de respingere nu a întrunit voturile necesare, potrivit Agerpres.

Proiectul avea raport de respingere din partea comisiei de specialitate, iar la vot s-au înregistrat doar 158 de voturi pentru respingere, faţă de 165 necesare.

Deputatul Varujan Vosganian a precizat că ALDE este de acord cu proiectul, în timp ce liderul deputaţilor PSD Daniel Suciu a spus că social-democraţii nu îl susţin.

„Nu ne este frică pentru că de fiecare dată vă batem la alegerilor locale de nu vă vedeţi, de fiecare dată când pierdeţi încercaţi altceva. (…) Conform legii, astăzi primarii se aleg într-un singur tur. Nu vreţi să ne bateţi în alegeri şi speraţi de fiecare dată că găsiţi nişte chichiţe să vă daţi câte o şansă? Poporul alege la urne indiferent cum s-au organizat alegerile uninominal, pe listă, într-un prim tur sau în două tururi, PSD a câştigat alegerile locale. Faceţi la fel!”, le-a transmis Suciu deputaţilor liberali.

Varujan Vosganian a arătat că ”grupul ALDE a votat in corpore pentru alegerea primarilor în două tururi”.

”Am trei remarci de făcut. În primul rând, aş vrea să precizez că asta nu înseamnă că avem divergenţe cu colegii din PSD, în cadrul coaliţiei sau că dorim să rupem coaliţia. În programul de guvernare, care este pactul nostru politic, noi nu am avut nicio precizare referitoare la această temă, rămânând la îndemâna fiecărui grup parlamentar. Dacă păstrăm alegerile într-un singur tur, alegerile se transformă într-o iluzie, pentru că veţi vedea că peste 90% dintre primari rămân în funcţie. Ce aţi fi făcut dacă am fi avut alegeri pentru preşedinte într-un singur tur din ’90 încoace?”, a argumentat Vosganian.

Proiectul modifică Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Camera Deputaţilor este for decizional.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.