Trump a amenințat că va închide complet frontiera cu Mexicul
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a repetat joi ameninţarea că va închide complet frontiera cu Mexicul şi a autorizat militarii americani aduşi în sprijinul grănicerilor şi vameşilor să folosească în acest scop forţe letale, informează DPA şi Reuters. „Dacă va fi nevoie, vor folosi forţa letală. Am dat OK-ul – sper să nu fie nevoiţi să facă asta”, a spus preşedintele.
Trump a declarat reporterilor, în Florida, că dacă situaţia creată de caravana de migranţi din America Centrală, care a ajuns la frontiera de nord a Mexicului, va scăpa de sub control, SUA îşi vor închide complet graniţa pe o perioadă nedeterminată. „Adică întreaga frontieră”, a precizat el reporterilor la Palm Beach, în Florida, unde îşi petrece vacanţa de Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei). Măsura va fi luată „dacă vedem că se ajunge la nivelul la care pierdem controlul sau dacă oamenii noştri încep să fie răniţi”, a explicat preşedintele.
Soldaţii americani instalează la frontieră baraje de sârmă ghimpată. Secretarul apărării, Jim Mattis, a explicat că autorităţile răspunzătoare de paza frontierei nu au cerut sprijin armat şi că nu este vorba de o desfăşurare a armatei.