Clarificări privind listarea participației Fondului Proprietatea din Engie

În urma deciziei recent luate de Adunarea Generală a Acționarilor Engie SA din data de 28 noiembrie 2018 împotriva propunerii Fondului Proprietatea de listare a participației sale deținute în companie, Johan Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat:

„Fondul Proprietatea este dezamăgit de decizia luată de acționarul majoritar al companiei Engie SA, Romania Gas Holding B.V., de a se opune listării companiei. Statul român s-a abținut să voteze acest punct de pe ordinea de zi. Listarea ar fi reprezentat o oportunitate importantă pentru Engie SA de a dovedi că respectă cele mai înalte standarde de transparență, cerința obligatorie pentru orice companie cotată la bursă, în timp ce accesarea pieței de capital ar fi oferit un câștig major în plan reputațional pentru companie.

Mai mult, listarea unei societăți mari precum Engie SA, ar fi contribuit semnificativ la dezvoltarea pieței locale de capital, prin creșterea dimensiunii și lichidității sale, având în vedere că Fondul Proprietatea ar fi plasat întregul său pachet în oferta publică propusă. Aceasta ar fi oferit, de asemenea, statului român oportunitatea unui eveniment de lichiditate la IPO sau în orice alt moment viitor. Listarea propusă ar fi putut fi un nou pas înainte spre obținerea statutului de piață emergentă de către România, care ar fi benefic pentru toate companiile cotate la bursă, cât și pentru întreaga economie românească.

Suntem încrezători că toate avantajele care decurg din listarea la bursă vor determina Engie SA și statul român să își reconsidere poziția în viitor.”

Despre Fondul Proprietatea

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea („Fondul”) a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010. Fondul este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor și aprecierea per acțiune a capitalului prin investiţii în principal în acţiuni româneşti și titluri de valoare asociate acțiunilor. Fondul se tranzacționează pe Bursa de Valori București din 25 ianuarie 2011 și a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market al Bursei de Valori de la Londra prin intermediul certificatelor de depozit (“GDR-uri”) la data de 29 aprilie 2015.

  1. Despre Franklin Templeton Investments

Franklin Resources, Inc. [NYSE:BEN] este o organizaţie globală de management al investiţiilor care operează sub denumirea Franklin Templeton Investments. Franklin Templeton Investments furnizează soluţii globale şi locale de management al investițiilor pentru clienți de retail, instituționali și fonduri suverane în peste 180 de țări. Prin intermediul echipelor specializate, compania are experiență în toate clasele de active – inclusiv în acțiuni, obligațiuni, soluții alternative și personalizate. Cei peste 600 de specialiști în investiții ai companiei sunt susținuți de o echipă integrată, globală de profesioniști în administrarea riscului și de o rețea globală de birouri de tranzacționare. Având birouri în 35 de țări, compania situată în California are peste 65 de ani de experiență în investiții şi administrează active în valoare de peste 682 miliarde dolari, conform datelor disponibile la 31 octombrie 2018.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.