Protestele continuă în Franța. Studenții au ieșit în stradă!
Protestele studenţilor francezi s-au intensificat marţi în toată ţara, având loc numeroase incidente în care demonstranții au incendiat mai multe clădiri şi au intrat în confruntări violente cu poliţia, relatează Reuters.
De la începutul acestei săptămâni, studenţii au început să se implice în protestele aşa-numitelor „veste galbene”, îndreptate împotriva preşedintelui Emmanuel Macron, scrie zf.ro.
Autorităţile locale au declarat pentru Reuters că un liceu din oraşul Blagnac de lângă Toulouse a fost incendiat în cursul zilei de marţi.
Astfel de incidente au avut loc, de asemenea, în mai multe oraşe precum Lyon, Marsilia, Bordeaux şi Orleans, în timp ce mai multe şcoli au fost închise în oraşele Creteil şi Versailles, de lângă Paris.
Premierul francez Édouard Philippe a anunţat marţi suspendarea pentru şase luni a majorării taxei la carburanţi, ca urmare a protestelor violente care au avut loc în ultimele zile în Franţa.