LPF va reduce numărul de echipe din Liga I
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a răspuns prin intermediul unei scrisori publice criticilor venite din partea oamenilor de fotbal în legătură cu condiţiile de disputare a partidelor din Liga I, afirmând că el a propus în urmă cu câteva luni un sistem cu doar 12 echipe pentru a nu se mai juca iarna.
„Observ în ultima vreme că sunt tot mai vocale persoanele care acuză condiţiile de joc, temperaturile scăzute de la ora meciurilor, calitatea terenurilor etc. Cu atât mai surprins sunt de asemenea critici, cu cât ele vin din partea unor oameni direct implicaţi în fenomen, fie că sunt comentatori ai acestuia, ba chiar conducători, antrenori sau jucători. Cu toţii ar fi trebuit până la această oră să înţeleagă în ce condiţii ne desfăşurăm activitatea, care e starea de fapt economică şi socială a ţării şi ce consecinţe vin de aici. Antrenori, care ar trebui să stăpânească şi să fie mai preocupaţi de problemele tehnice ale propriei echipe, jucători, care ar merita să-şi dovedească altfel personalitatea şi mai ales pe terenul de joc, se plâng zilele acestea că afară e frig şi că terenurile nu sunt ca în Spania sau Anglia. Ar fi poate nedrept din partea noastră să ne întrebăm de ce respectivii nu joacă în Spania sau Anglia. Ei critică azi condiţiile de aici, dar Liga 1 Betano este competiţia în care ei se desfăşoară, care le oferă un statut pe măsura valorii lor, o pâine care nu e deloc rea”, a scris Gino Iorgulescu pe site-ul oficial al LPF.
Oficialul a precizat că a luat în calcul atât varianta unei competiţii cu doar 12 echipe în Liga I cât şi trecerea la sistemul primăvară-toamnă: „Sigur că mai sunt lucruri de pus la punct, tocmai de aceea am propus acum câteva luni un sistem cu doar 12 echipe în Liga 1 Betano, pentru a nu mai fi obligaţi să jucăm atât de târziu în iarnă, dar şi pentru a avea un play-out mai competitiv. Am fi avut, deci, date libere în calendar şi jumătate din cele şase echipe ale play-out-ului în pericol de retrogradare.
Ne-am gândit şi la varianta sistemului primăvară-toamnă, dar acesta este o imposibilitate practică. Primul motiv ar fi că nu am mai juca la zero grade Celsius, ci la aproape 40, mai multe meciuri. În al doilea rând, respectivul sistem ar împiedica punerea lui în practică din doi în doi ani, când sunt turnee finale, europene sau mondiale. Cea mai bună dovadă că aşa stau lucrurile este că până şi Rusia a renunţat la această soluţie, iar acolo vremea e cumplită în această perioadă”.
În finalul scrisorii, Gino Iorgulescu afirmă că din păcate Liga I nu poate fi comparată cu marile campionate ale Europei şi conducătorii cluburilor ar trebui să ia cele mai optime măsuri pentru a îmbunătăţi condiţiile de joc. „Nu ne putem compara din păcate cu marile campionate ale Europei occidentale, dar asta pentru că nici România nu are puterea economică a ţărilor care organizează acele competiţii. Am rugat, ca să dau doar un exemplu, câteva cluburi să schimbe terenurile de joc şi să aleagă stadioane din alte oraşe, acolo unde condiţiile sunt mai bune, acolo unde instalaţia de încălzire funcţionează la parametri optimi. Unele au înţeles, altele au preferat doar să se plângă de propriile condiţii şi că afară e mai frig. Sper ca fiecare dintre noi să înţeleagă că suntem toţi în aceeaşi barcă şi avem cu toţii acelaşi interes unic, şi anume ca fotbalul românesc să redevină puternic”, a mai scris Iorgulescu.
Mai mulţi oameni de fotbal s-au plâns în ultima vreme de starea precară a terenurilor din Liga I, antrenorul FC Dinamo, Mircea Rednic afirmând chiar că ultima etapă din acest an, a XXI-a a Ligii I, nu ar mai fi trebuit să se dispute ţinând cont de starea vremii.