China a reușit, în premieră, aselenizarea pe partea nevăzută a Lunii
Sonda chineză Chang’e 4 a aselenizat joi şi este pentru prima dată în istorie când va fi explorată partea nevăzută a Lunii.
Administraţia Spaţială Naţională din China a transmis că aselenizarea a avut loc la ora Chinei 10.26 în zona prevăzută: în bazinul Aitken, la polul Sud al satelitului natural al Pământului, a scris agenţia de presă Xinhua, preluată de News.ro.
Misiunea va face observaţii, va analiza solul şi relieful, compoziţia minerală şi structura suprafeţei, scrie La Vanguardia.
Sonda, care cuprinde un modul şi un vehicul explorator, a fost lansată pe 8 decembrie de la centrul din Xichang (provincia Sichuan). Patru zile mai târziu, Chang’e 4 a intrat pe orbita Lunii.
Comunicarea dintre sondă şi Pământ este posibilă prin satelitul Queqiao, lansat în mai anul trecut.
Programe speciale realizate de sovietici şi americani au reuşit, în urmă cu mai mult de jumătate de secol, să fotografieze partea ascunsă a Lunii, dar nu au ajuns niciodată acolo. În 1962, o misiune americană fără echipaj a încercat fără succes.
Programul Chang’e (botezat astfel în onoarea unei zeiţe care, potrivit legendelor, trăieşte pe Lună) a început în 2007, cu lansarea unei prime sonde orbitale. Patru aparate au fost lansate de atunci către satelitul natural al Pământului.
Obiectivul final al programului este desfăşurarea unei misiuni de amploare cu echipaj. Unii experţi spun că aceasta va fi posibilă în 2036.