Lumea politică germană, vizată de un atac cibernetic de amploare
Lumea politică germană este zguduită de divulgarea pe Internet a datelor personale ale câtorva sute de politicieni – inclusiv ale cancelarului Angela Merkel – în urma unui atac cibernetic sau unei divulgări de mare anvergură.
Nicio „dată sensibilă” a cancelarului nu a fost însă făcută publică cu această ocazie, a dat asigurări vineri o purtătoare de cuvânt a Guvernului, Martina Fietz, care a confirmat cazul. „S-a stabilit acum că datele şi documente aparţinând unor sute de conducători politici şi personalităţi publice au fost publicate pe Internet”, a anunţat ea. „Potrivit unei prime analize, sunt vizaţi, în lumea politică, aleşi din toate orizonturile, atât din Parlamentul European (PE), Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului german), parlamentari regionali, cât şi aleşi municipali”, a adăugat ea, precizând că Guvernul ia „foarte în serios” acest caz.
Persoanele aflate la originea acestei divulgări – de o amploare fără precedent în lumea politică germană – nu au fost identificate deocamdată.
CONT DE TWITTER BLOCAT
Aceste date au fost difuzate pe un cont de Twitter – înainte de Crăciun -, sub forma unui calendar al Postului Crăciunului, însă presa şi Guvernul au dezvăluit svandalul abia vineri. Acest cont a fost blocat de reţeaua de socializare.
Potrivit unuia dintre documentele postate online, apar două adrese de e-mail ale cancelarului, dar şi un număr de fax şi antete de scrisori care i-au fost adresate.
Însă autorităţile germane au subliniat că „date false” ar putea să fi fost, de asemenea, publicate. Ele au anunţat că nu pot, încă, să spună dacă datele au fost difuzate în urma unui atac cibernetic – ca cele care au afectat deja această ţară în mai multe rânduri în trecut – sau în urma unei divulgări din interior. Reţeaua informatică centrală a guvernului nu a fost vizată, în orice caz, afirmă ele.
Poliţia Criminală (BKA) şi serviciul de informaţii interne (BfV) sunt însărcinate cu ancheta.
„ATAC GRAV”
Ministrul german al Justiţiei Katarina Barley a denunţat „un atac grav” comandat de cei care „vor să saboteze încrederea în democraţie şi instituţiile sale”. Conducătorul grupului parlamentar al stângii radicale germane Dietmar Bartsch s-a declarat „profund şocat” de acest „atac grav contra democraţiei în ţara noastră”. Potrivit mai multor publicaţii, între care şi postul public RBB, care vorbeşte despre un atac informatic, în afară de personalităţi politice au fost vizaţi, de asemenea, jurnalişti din cadrul serviciului public, animatori de televiziune şi vedete.
Potrivit Ministerului de Interne, toate partidele politice germane mari – de la democraţi-creştinii cancelarului la verzi – sunt vizate – inclusiv partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta).
Au fost difuzate mai ales liste de contacte cu sute de numere de telefon mobil şi adrese, dar şi documente interne ale unor partide – ca de exemplu liste de membri. Unele dintre aceste documente datează, însă, de mai mulţi ani – până în 2009, potrivit cotidianului Bild.
HACKERI RUŞI
Conversaţii pe chat, documente de identitate, scrisori, dar şi coordonate ale unor carduri bancare au fost făcute publice. La sfârşitul lui noiembrie, Der Spiegel a dezvăluit un atac informatic vizând adrese de e-mail ale mai multor deputaţi.
Armata germană şi-a lansat, în 2017, „armata cibernetică” – alături de Forţele terestre, aeriene şi Marină -, cu misiunea de a proteja Bundeswehrul de atacuri informatice. Ea nu este vizată de cazul dezvăluit vineri.
În ultimii ani, Bundestagul şi partide politice au fost vizate de atacuri cibernetice provenind, potrivit Berlinului, de la servicii de informaţii străine.
Hackeri ruşi au fost suspectaţi de orchestrarea acestor operaţiuni. Germania şi expirmă cu regularitatea îngrijorarea faţă de posibile tentative – ale Rusiei – de a încerca să influenţeze atmosfera politică germană prin atacaturi cibernetice sau acţiuni de dezinformare.
Serviciile germane de informaţii au acuzat serviciile secrete ruse de faptul că poartă campanii internaţionale de atacuri cibernetice în scopuri de spionaj sau sabotaj.