Moscova ia în calcul un schimb de prizonieri cu Kievul
Rusia i-ar putea preda pe cei 24 de marinari ucraineni arestaţi în largul Peninsulei Crimeea, ca parte a unui acord pentru un schimb de prizonieri cu Ucraina, încheiat anul trecut, informează vineri cotidianul rus Izvestia, citând o înaltă sursă diplomatică rusă.
Statele Unite ale Americii (SUA) şi Uniunea Europeană (UE) au îndemnat Moscova să-i elibereze pe marinarii care au fost plasaţi în detenţie înainte de a fi judecaţi, după ce Rusia a arestat, în noiembrie, trei nave ucrainene şi echipajele acestora.
Rusia a afirmat că navele au intrat în apele teritoriale ruseşti în mod ilegal. La rândul său, Ucraina susţine că cele două nave-canoniere şi un remorcher au fost capturate ilegal şi a acuzat Federaţia Rusă de agresiune militară.
O sursă diplomatică căreia Izvestia nu-i dezvăluie identitatea a declarat că marinarii ar urma să fie judecaţi în Rusia înainte ca orice acord pentru un schimb de prizonieri să fie pus în aplicare, dar că există mulţi prizonieri ruşi deţinuţi în Ucraina care ar putea fi schimbaţi contra acestor marinari.
Deocamdată, nu a fost fixată o dată pentru procesul marinarilor. Marinarii ucraineni plasaţi în detenţie au declarat că se consideră prizonieri de război, statut respins de Moscova.