Premierul scoțian cere un nou referendum privind Brexitul

Premierul scoţian, Nicola Sturgeon, a descris marţi seară drept o „înfrângere istorică” respingerea de către parlamentul britanic a acordului privind Brexit-ul şi a cerut guvernului conservator să blocheze procesul de ieşire din Uniunea Europeană până la organizarea unui nou referendum, relatează EFE.

„Înfrângere istorică a premierului şi de luni de zile era evident că aceasta se va întâmpla. S-a pierdut mult timp”, a scris Nicola Sturgeon pe Twitter după ce tratatul a fost respins cu 432 de voturi contra şi numai 202 pentru.

Nicola Sturgeon a mai afirmat că este momentul pentru a opri „ceasul Articolului 50 (al Tratatului de la Lisabona)” şi să se pună „din nou această întrebare electoratului”, o aluzie la al doilea referendum privind rămânerea Regatului Unit în blocul comunitar.

Lidera naţionalistă scoţiană a reiterat că Scoţia a votat pentru rămânerea în UE (62%) şi poporul nu poate fi „târât în afara voinţei sale”.

Cei 35 de deputaţi ai Partidului Naţional Scoţian (SNP) au votat marţi împotriva acordului încheiat de premierul britanic, Theresa May, privind Brexit-ul.

Opoziţia laburistă a anunţat imediat că introduce o moţiune de cenzură împotriva guvernului conservator, care va fi dezbătută miercuri.

„Introduc o moţiune de cenzură împotriva acestui guvern”, a spus liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, calificând drept „catastrofal” pentru executiv rezultatul votului de marţi seară.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.