Eveniment în premieră națională: Teatrul EXCELSIOR în Cartea Recordurilor
La finalul anului trecut, EXCELSIOR a devenit primul teatru din România care a obținut un titlu în Cartea Recordurilor. Distincția a fost acordată pentru cea mai mare gradenă rotativă din lume, construită special pentru spectacolul „Vlaicu Vodă” – producția-eveniment organizată de Primăria Capitalei, prin Teatrul EXCELSIOR, cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri.
Luni, 21 ianuarie 2019, ora 12:30, în Sala „Ion Lucian” a Teatrului EXCELSIOR, recordul mondial recent stabilit va fi oficializat în cadrul unui eveniment special. Vor participa actori și tehnicieni din echipa spectacolului „Vlaicu Vodă”, alături de reprezentanți ai instituțiilor care au făcut posibilă realizarea superproducției și vor fi acordate certificate emise de către Guinness World Records care atestă performanța stabilită de Teatrul EXCELSIOR. În premieră, publicul va avea ocazia să urmărească imagini din „Making Of Vlaicu Vodă” și să urmărească momente memorabile din spectacol, ce surprind universul fascinant și rolul esențial al gradenei rotative în conceptul regizoral și scenografic.
Adrian Găzdaru, managerul Teatrului EXCELSIOR: „Această recunoaștere este cu atât mai importantă pentru noi cu cât nu am… depășit o performanță deja înscrisă, ci suntem primii care scriu în Cartea Recordurilor o astfel de performanță în domeniul cultural-artistic. O realizare cu atât mai valoroasă! Este un dar pe care Teatrul Excelsior îl face tuturor românilor. Au fost peste 700 de oameni care au lucrat zi și noapte pentru reușita acestui proiect! Ne dorim ca performanța noastră să îi inspire pe toți cei care realizează proiecte culturale (…)”.
Spectacolul „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, în regia lui Horia Suru – unul dintre cele mai așteptate proiecte de pe agenda Centenarului Marii Uniri și, totodată, un demers fără precedent în spațiul cultural autohton – a oferit publicului larg o experiență teatrală complexă, ambientată în secolul al XIV-lea, în contextul domniei lui Vlaicu Vodă. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Constituției din București, în perioadele 8 – 10 iunie și 22 – 26 august 2018.
Satul medieval construit în mărime naturală pentru acest eveniment a evocat, în cele mai mici detalii, fascinanta lume de acum șase veacuri. Nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meșteșugari, un han și o biserică (interpretare după biserica Sân Nicoară, Curtea de Argeș), sute de costume și măști populare, zeci de muzicieni (instrumentiști, cor și ansamblu arhaic), alături de săteni, străjeri, călăreți, meșteșugari (olari, pielari, pictori, sculptori în lemn și țesătoare) au reconstituit, exact ca odinioară, atmosfera lumii românești medievale.
Dincolo de dimensiunea sa onorifică, evenimentul din data de 21 ianuarie reprezintă o încununare a eforturilor susținute ale unei întregi echipe, formată din peste 700 de artiști și tehnicieni care au lucrat cu dedicare și responsabilitate pentru plăsmuirea și împlinirea unui spectacol de poveste, menit să scrie istorie.