Dan Petrescu revine ca antrenor principal la CFR Cluj
CFR Cluj l-a demis marţi în mod oficial pe Antonio Conceicao din funcţia de antrenor principal al echipei şi se pregăteşte să-l instaleze pe banca tehnică pe Dan Petrescu, tehnicianul cu care a câştigat titlul în Liga 1 în 2018.
Bogdan Mara, directorul sportiv al celor de la CFR Cluj, se află în China și l-a convins pe Dan Petrescu să revină în Gruia. Potrivit Digi Sport, Petrescu și-a încheiat marţi conturile cu Guizhou și a bătut palma cu oficialii formației clujene.
CFR Cluj (48p) este lider în Liga 1, cu două etape înainte de finalul sezonului regulat. Formația din Gruia are un avans de 3 puncte față de următoarele clasate, FCSB și Craiova. Campioana mai are de jucat în deplasare cu Poli Iași și acasă, cu Sepsi.
Guizhou Zhicheng a încheiat ultima campionatul din China, cu 24 de puncte, opt sub penultima clasată. Dan Petrescu a avut şase victorii, trei egaluri şi 12 înfrângeri în cele 21 de meciuri în care a stat pe banca lui Guizhou, în toate competiţiile.