Un al doilea referendum pentru Brexit, tot mai probabil!

Partidul Laburist, principalul partid de opoziţie britanic, va susţine un amendament care propune organizarea unui al doilea referendum privind ieşirea din UE pentru a evita Brexit-ul ”distrugător” al conservatorilor Theresei May, a decis luni liderul său, Jeremy Corbyn.

Partidul Laburist va depune un amendament care va cere menţinerea ţării în uniunea vamală cu UE după Brexit.

Dacă acesta amendament este respins, formaţiunea intenţionează să depună un alt amendament care să ceară un al doilea referendum, urmează să-i anunţe în cursul serii pe parlamentarii din partidul său Jeremy Corbyn, potrivit unui comunicat al serviciilor sale.

„Într-un fel sau altul, vom face tot ce ne stă în putere pentru a preveni un ‘no deal'”, le va spune Corbyn parlamentarilor laburişti, potrivit extraselor date publicităţii înainte de eveniment.

„De aceea, în linie cu politica decisă în conferinţa noastră, suntem angajaţi să depunem sau să susţinem un amendament în favoarea unui vot public care să prevină ca un Brexit distrugător al conservatorilor să fie impus cu forţa ţării”, urmează să mai spună Corbyn.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.