Ministrul Teodorovici, un nou atac la adresa BNR
Banca Naţională a României (BNR) îşi depăşeşte în ultima perioadă o parte din atribuţii, a afirmat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în contextul declaraţiei recente a economistului şef al BNR, Valentin Lazea, potrivit căreia marea majoritate a societăţilor de administrare ale Pilonului II se gândeşte să se retragă din România din cauza condiţiilor impuse prin OUG 114.
„Cred că a fost aşa acolo într-o discuţie pe un anumit subiect. Domul Lazea este economistul şef al Băncii Centrale. Nu cred că are în sarcini şi atribuţii astfel de acţiuni şi nu cred că reprezintă punctul de vedere al Băncii Centrale. Dacă cumva reprezintă, atunci rog BNR să-şi exprime punctul de vedere pe acest subiect. Acum dacă vreţi să aveţi şi o ştire, eu cred că BNR în ultima perioadă îşi cam depăşeşte, din păcate, o parte din atribuţii. Pentru că sunt fel de del de declaraţii, fel de fel de discuţii care nu-şi au rostul mai ales în zona publică”, a spus Eugen Teodorovici.
El a spus că din discuţiile pe care le va avea cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor pe marginea OUG 114 va rezulta un pachet de reglementări.
„Tot ce pot să vă spun este că ce va ieşi din discuţia cu Asociaţia Română a Băncilor va trebui să fie un pachet. Nu discutăm separat de rupere: taxă faţă de ROBOR legat partea de active financiare. Discutăm la pachet şi de modul de calcul al unui alt nivel de referinţă, rupere sau nu, ce rămâne masa impozabilă, ce acte se modifică, 114, 50 sau 52. Deci va fi totul agreat la pachet şi la pachet mergem cu ele. Nu facem greşeala să mergem separat”, a mai spus Teodorovici.
Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, a declarat, luni, la un eveniment de specialitate, că marea majoritate, dacă nu chiar toate cele şapte societăţi de administrare ale Pilonului II, se gândeşte să se retragă din România, din cauza condiţiilor impuse prin Ordonanţa 114, considerate ca fiind „excesiv de oneroase”.