Avram Iancu, pe podium la ultramaratonul „6633 Arctic Ultra” de la Cercul Polar de Nord

Bibliotecarul Avram Iancu a reuşit să ajungă la finalul ultramaratonului „6633 Arctic Ultra” de la Cercul Polar de Nord, polisportivul din Petroşani clasându-se pe locul al III-lea dintre cei 15 concurenţi care au luat startul în această competiţie apreciată ca una dintre cele mai grele din lume.

„Mi-am dus drumul până la capăt. Până la capătul lumii. Şi, deşi am reuşit, nu am niciun merit, e doar îngăduinţă divină. Iar locul 3 obţinut la una dintre cele mai grele curse din lume e doar o răsplată nesperată pentru tot ceea ce am îndurat aici. Dumnezeu să binecuvânteze ROMÂNIA!”, a scris sâmbătă, pe Facebook, Avram Iancu.

Ultramaratonul de la Cercul Polar de Nord „6633 Arctic Ultra” este considerat ca unul dintre cele mai dificile din lume din cauza temperaturilor scăzute la care trebuie să facă faţă participanţii.

Sportivii trebuie să străbată un traseu în lungime de 617 kilometri, de la Eagle Plains (Yukon, teritoriile de nord ale Canadei) până la Tuktoyaktuk, pe banchiza de la Oceanul Arctic.

Avram Iancu se află pentru a doua oară la startul ultramaratonului de la Polul Nord, după ce, anul trecut, a fost nevoit să abandoneze cursa la numai o zi din cauza unei dureri puternice apărute la gamba piciorului drept.

Avram Iancu este cunoscut pentru performanţele prin care a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016. În vara anului 2017, bibliotecarul din Petroşani a înotat întreg cursul Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. Lista reuşitelor continuă cu traversarea înot a Mării Negre, în toamna anului 2018. Atunci, Avram Iancu a înotat 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.