Scandal: Florin Iordache a sesizat CCR pe tema completurilor specializate de la ÎCCJ!
Florin Iordache, cel care îl înlocuieşte în această perioadă pe Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a sesizat Curtea Constituţională pentru un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema completurilor specializate. Dacă CCR va da o decizie favorabilă este posibil ca toate deciziile date de ÎCCJ în ultimii 15 ani să fie anulate.
Judecătorii constituționali trebuie să decidă dacă există un conflict constituțional între Instanța Supremă și Parlament pentru nerespectarea unei legi privind completele specializate să judece fapte de corupție. Sesizarea a fost depusă în data de 22 martie, la CCR. Florin Iordache a susţinut că ÎCCJ a generat un conflict pentru că nu a constituit completuri specializate care să judece în primă instanţă dosarele de corupţie, aşa cum prevede Legea 78/2000.
Sesizarea lui Florin Iordache vine după ce Liviu Dragnea a cerut prin intermediul avocaţilor săi rejudecarea procesului în care a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare în primă instanţă pentru că, susţine liderul PSD, sentinţa ar fi fost dată de un complet nelegal constituit.