Tamaș, vizitat de fanii lui Hapoel Haifa după eliberare
Gabriel Tamaș a fost eliberat din arest, luni, iar la aflarea veştii fanii lui Hapoel Haifa au mers în fața apartamentului său, pentru a sărbători decizia tribunalului.
Fanii lui Hapoel Haifa au folosit torțe și chiar și artificii pentru a sărbători eliberarea din arest a lui Tamaş. Acesta a făcut un gest prin care și-a transmis atașamentul față de club.
Cele şapte zile în care a stat în spatele gratiilor l-au marcat profund pe fundaşul român, care a a recunoscut că nu mai avea mult până să intre în depresie. „În primul rând, vreau să le mulțumesc avocaților mei, soției mele, celor de la Hapoel Haifa, patronului și colegilor. Vreau să le mulțumesc și gardienilor care s-au purtat cu mine foarte frumos. Jos pălăria pentru ei! Nu m-au lăsat să intru în depresie„, a spus fotbalistul.