Ministrul Teodorovici, vizat de o nouă moțiune simplă

Senatorii liberali şi cei ai Uniunii Salvaţi România au depus luni o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici.

„Grupurile PNL şi USR din Senat înaintează moţiunea simplă cu titlul ‘Eugen Teodorovici, românii îţi cer să demisionezi!’. Vă rog să dispuneţi măsurile necesare în vederea declanşării procedurilor legale pentru dezbaterea acesteia”, a precizat liberalul Florin Cîţu, în plenul Senatului.

Ulterior, preşedintele de şedinţă, Claudiu Manda, a anunţat că moţiunea va fi dezbătută pe 15 aprilie.

„Staff-ul a verificat condiţiile formale ale moţiunii simple şi a decis ca dezbaterea acesteia să fie pe data de 15 (aprilie – n.r.), luni, la ora 16,00”, a precizat el.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.