Liberalul Rareș Bogdan ironizează liderii PSD
Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte! Ce a scris vârful de lance al Opoziției pe Facebook.
„Aşa arată România ultimilor doi ani:
„- prim-ministrul României a pierdut alegerile pentru a fi primar într-un orășel cu 11.000 de locuitori,
– șefa ANAF a picat de cinci ori examenul pentru a fi inspector la o direcție din cadrul ANAF,
– ministrul Apărării s-a sustras de la efectuarea stagiului militar (care era obligatoriu când a terminat el liceul),
– ministrul Sportului a picat de două ori examenul de titularizare pentru a fi profesor de sport,
– fiul ministrului interimar al Transporturilor circula cu o mașină înmatriculată în Bulgaria,
– ministrul de Interne a adus în casă, pentru verificarea de microfoane, niște escroci care i-au arătat un microfon pus chiar de ei într-o priză,
– ministrul Economiei a furat, pe când era subinginer agronom, patru saci de grâu,
– șefa Agenției Naționale a Medicamentului e prietena și pila unui șef de DSP care a măsluit probe de sânge într-un caz de accident de autoturism,
– programul de guvernare e făcut de un condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare pentru spălare de bani și trafic de influență,
– președintele principalului partid de guvernare e condamnat definitiv pentru folosirea influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite,
– aceeași persoană fiind și președinte al Camerei Deputaților, poziție din care a dat în judecată, în interesul unui alt dosar penal în care e implicat, Comisia Europeană.
Și, pe post de poantă în final, România deține președinția Consiliului UE.”