Ponta îi cere lui Dragnea „să înfrunte juștiția și să-și asume faptele!”
Fostul premier Victor Ponta îl îndeamnă pe Liviu Dragnea să înfrunte juștiția și să-și asume faptele.
„Du-te și tu si judecă-te. Poți să-ți execuți pedeapsa sau poți să fugi în Madagascar. Dacă ești nevinovat îți poti relua cariera” a declarat Victor Ponta în direct la Realitatea TV.
În același cadru fostul premier, Victor Ponta, a pus demiterea lui Ionuț Mișa pe seama falsificării bugetului de stat: „ Bugetul este o minciuna , de aia l-au dat afară pe Mișa”.
Victor Ponta susţinea zilele trecute că Liviu Dragnea îşi anulează sentinţele date în ambele dosare în care a fost condamnat.
„Dragnea îşi va rezolva problema domniei sale miercuri la Curtea Constituţională printr-o sesizare făcută de Florin Iordache, dar de fapt scrisă de cineva de la Curtea Constituţională. Este o informaţie a mea şi chiar îi cunosc pe cei implicaţi. Un domn foarte apropiat de domnul Iordache, un domn pe care eu l-am respectat mult timp, dar care acum nu ştiu de ce îl consideră pe domnul Iordache…”, a afirmat Victor Ponta, duminică, la B1 TV.
„Dragnea îşi anulează sentinţele date de trei judecători în ambele dosare şi în cel în care e deja condamnat şi în acesta. Şi atunci de ce să mai dea ordonanţe, pentru cine să dea ordonanţe? Credeţi că moare de grija lui Nicuşor Constantinescu?”, a explicat fostul premier.