Divergențe între Trump și Congres privind înființarea unei Forțe a Spațiului
Înfiinţarea unei Forţe a Spaţiului, dorită cu ardoare Donald Trump, s-a lovit joi de scepticism în Congresul SUA. Astfel, din primele discuţii, senatorii par mai favorabili creării unui simplu comandament militar, decât a unei forţe spaţiale.
‘China şi Rusia au militarizat spaţiul, cu intenţia de a ameninţa echipamentele americane’, a declarat şeful interimar al Pentagonului, Patrick Shanahan, în comisia pentru forţele armate a Senatului.
Shanahan a mai afirmat că ‘viitorul conflict major va fi câştigat sau pierdut în spaţiu’, cerând Congresului să aprobe crearea acestei Forţe a Spaţiului, care ar deveni prima armă creată în cadrul forţelor SUA după US Air Force în 1947, scrie Agerpres.
Aleşii au exprimat însă numeroase îndoieli cu privire la utilitatea acestei forţe independente ce ar fi consacrată exclusiv activităţilor spaţiale.
‘Nu înţeleg cum o căsuţă nouă într-o organigramă ne va ajuta să răspundem noilor provocări cu care ne confruntăm’, a replicat senatorul independent Angus King, declarându-se ‘sceptic’.
‘Aţi putea să ne explicaţi de ce ar trebui plasate toate activele spaţiale, militarii specializaţi în domeniul spaţial în cadrul unui serviciu separat şi nu sub comandament militar?’, a întrebat senatorul republican Tom Cotton.
Şeful Statului major interarme, generalul Joe Dunford, a amintit că despre înfiinţarea unei ‘Space Force’ s-a discutat şi în 2017. ‘Acum doi ani, eram sceptic’, a admis el, precizând că astăzi este ‘convins’ de utilitatea acestei forţe separate.
La rândul său, şeful apărării strategice, generalul John Hyten, a subliniat că înfiinţarea acestei forţe este inevitabilă. ‘Ceea ce trebuie să decidă această comisie este când’, a adăugat el.
Proiectul preşedintelui Trump prevede că ‘Space Force’ va avea propriul şef de stat major şi un subsecretar de stat, dar va fi parte a armatei aerului, la fel cum corpul puşcaşilor marini operează în interiorul US Navy.
Întregul personal militar şi civil care lucrează în domeniul spaţial (sateliţi, rachete, arme, tehnologii ş.a.) la Pentagon urmează să fie reunit sub un comandament unic.
‘Toate acestea nu au niciun sens, îmi pare rău’, a declarat senatorul democrat Joe Manchin, apreciind că activităţile spaţiale ale Pentagonului sunt desfăşurate în mod satisfăcător de US Air Force.
Senatoarea Elizabeth Warren, care şi-a anunţat candidatura la învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale din 2020, a respins la rândul său ideea: ‘Tot ceea ce văd este că Forţa Spaţiului va crea o organizaţie în plus care va cere bani Congresului’, a conchis ea.