Ministrul Pintea, despre introducerea OUG privind sistemul de coplată

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că proiectul de ordonanţă care prevede acordarea dreptului furnizorilor privaţi de servicii medicale de a încasa bani de la pacienţi pentru diferenţa dintre costul real şi sumele decontate de Casa de Asigurări are caracter de urgenţă şi a afirmat că pacientul „va putea alege între public şi privat”.

„Oricum, un pacient dacă se duce în privat, plăteşte. (…) Până la urmă, trebuie să scoatem şi privatul din zona gri, pentru că în anumite situaţii ne folosim de privat. Ei sunt cei care completează sistemul de stat acolo unde noi nu putem face faţă. Această ordonanţă are un caracter de urgenţă pentru că după ea urmează alte două acte normative care trebuie adoptate, astfel încât de la 1 iulie să intrăm cu noul Contract cadru, cu noile norme. Acesta era caracterul de urgenţă, nu ascunzişuri sau subterfugii. Noi am făcut un tarif global, iar suma pe care instituţiile private o vor putea încasa pe anumite tipuri de servicii va fi tocmai acea diferenţă, dar pacientul va putea alege între public şi privat”, a afirmat Pintea la o dezbatere publică.

Potrivit ministrului Pintea, tariful serviciilor trebuie să corespundă cu costul real al procedurilor necesare efectuării unui act medical.

„Tariful serviciilor trebuie să corespundă cu costul real al procedurilor necesare efectuării unui act medical. (…) Din total fond, 6,71% sunt banii utilizaţi de firmele private. Discutăm despre o sumă foarte mică. Această chestiune poate crea un sistem concurenţial benefic pentru pacient între stat şi privat”, a arătat ministrul Pintea.

Preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED, Cristian Hotoboc, a spus că unităţile medicale private nu vor lua bani de la pacienţi pentru pachetele medicale de bază.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.