FIRST BANK achiziționează Bank Leumi România  

0

FIRST BANK anunță semnarea unui acord cu Bank Leumi le-Israel B.M pentru achiziționarea tuturor participațiilor acesteia în filiala Bank Leumi România.Valoarea tranzacției este supusă unor clauze de confidențialitate. Achiziția este condiționată de primirea aprobării Băncii Naționale a României și Consiliului Concurenței și este de așteptat să fie finalizată în a doua parte a anului.  

Bank Leumi România deține o rețea națională de 15 sucursale, are 200 de specialiști, administrează active de peste 250 milioane de euro și depozite de 150 milioane de euro. Dominic Bruynseels, președintele executiv al FIRST BANK declară:„Această achiziție face parte din strategia băncii de a-și extinde și consolida prezența în România, cu  obiectivul de a deveni un actor puternic pe piața locală. Este cea de-a doua achiziție pe care fondul american de investiții J.C. Flowers & Co. o face în România în mai puțin de un an, dovedindu-și interesul și angajamentul față de această piață valoroasă. Având în vedere orientarea noastră către achiziții relevante, ne păstrăm deschiderea spre oportunități similare de creștere. Între timp, continuăm să facem business „The American Way”, cu accent pe creștere, prin servicii de calitate oferite clienților, digitalizare și eficiență.”

Hanan Friedman, prim vicepreședinte executiv, director al Diviziei de Strategie, Inovare și Transformare, Bank Leumi Israel declară:„Vânzarea Bank Leumi România către FIRST BANK, care este deținută de un lider al domeniului financiar internațional, va permite continuarea implementării strategiei Leumi „follow your customer”. Acest acord reprezintă un nou pas în implementarea strategiei internaționale a Leumi, care se concentrează pe operațiunile bancare comerciale ale  filialelor noastre din SUA și Marea Britanie și pe colaborări cu companii locale importante în alte regiuni”.

 Despre FIRST BANK

Cu sediul în București, FIRST BANK oferă o serie largă de produse și servicii adresate atât clienților locali cât și celor internaționali, incluzând activități de retail, IMM și corporate banking.

FIRST BANK operează prin 100 de unități bancare și 1300 de specialiști, pentru aproximativ 130.000 de clienți activi.

Pentru mai multe informații vă invităm pe www.firstbank.ro.

Despre J.C. Flowers & Co.

J.C. Flowers & Co. este unul dintre liderii domeniului de private equity, dedicat investițiilor globale în industria serviciilor financiare. Fondat în 1998, J.C. Flowers & Co. a investit peste 15 miliarde de dolari în 53 de companii de portofoliu din 18 țări, într-o varietate de subsectoare ale industriei financiare, ce includ domeniul bancar, asigurări, reasigurări, servicii financiare specializate și servicii de management al activelor. J.C. Flowers & Co. gestionează active de aproximativ 6 miliarde de dolari și are birouri în New York și Londra.

Pentru mai multe informații vă invităm pe www.jcfco.com.

 Despre Bank Leumi le-Israel B.M

Bank Leumi este una dintre cele mai importante corporații financiare din Israel, care oferă servicii bancare complete și deține o cotă de aproximativ 30% pe piața internă. Cu sediul în Tel Aviv, Leumi este prezentă în centrele financiare cheie din întreaga lume, inclusiv Londra, New York, Palo Alto și Shanghai. În 2018, Leumi a raportat un profit net de 3,3 miliarde NIS (880 milioane $) și administrează active totale de 1,4 miliarde NIS. Leumi este lider în inovație la nivelul sectorului bancar global. În prezent, „Leumi Digital” este actor important pe piața serviciilor de banking digital din Israel, cu o gamă largă de servicii inovatoare bazate pe tehnologii de ultimă oră. Leumi este prima bancă israeliană care a lansat o platformă autonomă de mobile banking – „Pepper”.

Jefferies LLC a acționat în calitate de consultant financiar exclusiv al Bank Leumi pentru această tranzacție.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.