Sondaj BestJobs: Angajații români preferă multinaționalele!
În ciuda majorărilor salariale repetate din sectorul public, doar trei din zece angajați spun că ar lua în calcul să lucreze într-o instituție de stat în viitorul apropiat, arată datele unui sondaj efectuat de BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare din România. Cei mai mulți angajați, adică aproximativ șase din zece, rămân interesați de companiile private, în timp ce 9% ar vrea să lucreze în propria companie.
Dintre cei care preferă o carieră în sectorul privat, circa două treimi consideră un job într-o multinațională ca fiind cel mai potrivit pentru ei, iar un sfert spun că li se potrivește mai bine o companie de talie mijlocie, în timp ce doar unul din zece ar lucra pentru un start-up. Tot într-o instituție mare și-ar dori să lucreze și 73% dintre cei care ar lua în calcul un job la stat în perioada următoare, în timp ce 26% ar prefera mai degrabă o instituție de stat de dimensiuni mai mici, iar 1% sunt nehotărâți.
Dacă și-ar schimba jobul în viitorul apropiat, cei mai mulți ar lucra, în ordinea relevanței răspunsurilor, în domeniile financiar-contabil, resurse umane, inginerie, administrație publică, logistică, retail și transport, arată sondajul BestJobs.
Respectul, principala așteptare de la noul angajator
În afară de pachetul salarial și de beneficii, principalele aspecte pe care angajații le-ar lua în considerare la evaluarea unui nou job în perioada următoare sunt stabilitatea locului de muncă (circa 86% dintre respondenți) și oportunitățile de promovare (circa 85%). Pe locul trei se clasează reputația angajatorului (52%), care contează mai mult decât oportunitățile de a lucra la nivel internațional (42%). Brandul angajatorului e important pentru aproximativ 30% dintre respondenți. De asemenea, implicarea socială (politica de CSR) a angajatorului contează pentru circa trei sferturi dintre salariați.
Totodată, întrebați care sunt cele mai importante trei așteptări pe care le au de la angajatorul pentru care ar lucra în viitorul apropiat, angajații au spus, în cea mai mare parte (57% dintre respondenți), că vor să fie tratați cu respect. Totodată, vor să li se ofere un mediu de lucru plăcut și prietenos (56%) și să fie ajutați să se dezvolte profesional (54,5%). De asemenea, 48,3% ar vrea ca angajatorii să le ofere un echilibru între viața profesională și cea personală, dar să simtă totodată că munca lor este importantă și contribuția lor este valoroasă pentru organizație (47,8%).
De altfel, bonusurile de performanță sunt cel mai important beneficiu extra-salarial dorit de angajați, conform răspunsurilor oferite de patru din zece respondenți. Doi din zece ar vrea să poată lucra de la distanță, din confortul propriei case sau din orice alt loc cu conexiune la internet. Pe lista beneficiilor se mai află transport gratuit (7,5%), pensie privată (5,7%), abonamente la săli de sport sau programe de well-being la birou (cursuri de gătit, wine tasting, meditații, masaj, cursuri de beauty etc.).
Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 2-15 aprilie, pe un eșantion de 1.001 utilizatori de internet, reprezentativ la nivel urban.
Despre BestJobs
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare. Cu un număr de peste 2,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate, BestJobs creează conexiuni între toți cei care vor să găsească un job mai bun și angajatorii care caută noi talente.