PRO România a depus primele proiecte de lege pentru debirocratizare

Departamentele de specialitate ale PRO România au elaborat un pachet de măsuri administrative care să conducă în final la o debirocratizare reală a administraţiei din România şi, implicit, la simplificarea vieţii cetăţenilor.

Au fost depuse deja la Parlament două proiecte de lege dintr-o serie mult mai mare de iniţiative legislative care vor fi depuse: Proiectul de Lege pentru simplificarea procedurilor administrative din cadrul instituţiilor publice şi Proiectul de lege de modificare și completarea art. 6, art. 8, art. 20 și art. 33 din Ordonanţa de urgenţă nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.

Primul proiect de lege se referă la o simplificare a vieţii cetăţenilor care solicită avize sau documente în vederea completării dosarelor depuse de către aceştia. Astfel, se interzice prin lege ca instituţiile publice să solicite aceste avize sau documente, dacă ele trebuie obţinute din cadrul aceleiaşi instituţii la care s-a depus documentaţia iniţială.
“Cu alte cuvinte, un cetăţean nu va mai fi purtat pe drumuri între servicii sau direcţii ale aceleiaşi instituţii publice pentru a obţine avize sau documente, acestea urmând să fie emise în interiorul instituţiei. Este un prim pas către o debirocratizare extinsă, scopul final fiind ca instituţiile să fie interconectate şi oamenii să nu mai fie nevoiţi să „alerge” din instituţie în instituţie pentru a obţine avize şi documente pentru completarea dosarelor depuse la o instituţie publică”, a declarat Daniel Constantin, prim-vicepreședinte PRO România

Prin modificările propuse în al doilea proiect de lege depus, se simplifică substanțial modalitatea de accesare a schemelor de plăți directe pentru fermieri. Astfel, fermierii vor depune doar cererea de plată la APIA, împreună cu documentele care nu sunt emise de terți. Pentru documentele emise de terți (extras din registrul agricol, extras din Registrul Național al Exploatațiilor, extras din Registrul de Rasă, extras ONRC, etc.), APIA va solicita informații către entitățile emitente sau va consulta bazele de date disponibile on-line. Astfel, fermierul nu va pierde timp în perioada campaniei de primăvară pentru a obține documente emise de entități care pot furniza direct aceste informații către APIA. Prin această simpificare majoră, fermierul se va prezenta doar la centrele APIA pentru a depune cererea unică de plată și cel mult încă o dată, pentru a clarifica eventualele suprapuneri de terenuri. În acest sens, fermierii (în special cei cu ferme mici sau medii, precum și cei cu exploatații agricole mixte) se vor putea concentra exclusiv asupra producției agricole. De asemenea, va fi eliminat în exclusivitate riscul depunerii de documente manipulate sau extrase cu termen de valabilitate depășit, iar verificările efectuate de APIA vor fi mult mai exacte, eliminând considerabil riscul corecțiilor financiare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.