Toate pensiile sub 500 de lei au fost eliminate!
Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunţat eliminarea pensiilor sub 500 de lei, de la 1 martie 2019, faţă de 1.332.116 pensionari câţi aveau această pensie în decembrie 2016, la preluarea puterii de către PSD-ALDE. De asemenea, a crescut cu circa 30% pensia pe fiecare nivel valoric, a mai spus Budăi.
Din decembrie 2016 până în martie 2019, au crescut toate pensiile din România cu peste 30% pe fiecare nivel valoric şi au fost eliminate pensiile sub 500 de lei, a anunţat miercuri seară, ministrul Muncii Marius Budăi.
„Este o creştere etapizată pe care noi am preconizat-o odată cu creştere PIB. Vom intra la excedent la pensii datorită creşterii masei salariale şi transferului contribuţiilor de la angajator la angajat”, a explicat Budăi, potrivit Mediafax.
„A dispărut numărul pensionarilor care au sub 500 de lei pensie, în decembrie numărul acestora era de 1.332.116, iar în martie 2019, în prezent numărul acestora este zero”, a anunţat Budăi.
De asemenea, odată cu eliminarea pensiilor sub 500 de lei, a crescut numărul pensionarilor cu pensii cuprinse între 501 lei şi 5.000 le lei. Astfel, dacă în decembrie 2016, 1.968.568 de pensionari aveau pensii între 501 şi 1.000 lei, la 1 martie numărul acestora a crescut la 2.435.421. În timp ce în decembrie 2016, 1.198.996 de pensionari aveau pensii cuprinse între 1.000 de lei şi 1.500 lei, numărul acestora a crescut în martie 2019 la 1.337.338. A crescut şi numărul pensionarilor care au pensie între 1.500 de lei şi 2.000 de lei, numărul lor actual fiind de 722.688 pensionari, faţă de 400.013 câţi aveau această pensie în decembrie 2016, a spus Marius Budăi. A crescut şi numărul pensionarilor care au pensii între 2.000 de lei şi 5.000 de lei, numărul lor actual fiind de 479.790, faţă de 179.123 câţi aveau această pensie în decembrie 2016, a anunţat ministrul cu exemplificare pe un slide.
Ministrul Muncii a anunţat şi creşterea plafonului de venit pentru pensionari la medicamente compensate, de la 700, în decembrie 2016, la 990 de lei în martie 2019, cu o creştere de 40%.