Ministrul Deneș a inspectat investițiile MAP din județul Argeș
O delegație a Ministerului Apelor și Pădurilor, condusă de ministrul Ioan Deneș, a efectuat miercuri o vizită de lucru în județul Argeș. Demnitarul a fost însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, consilierul Costică Sofronie și directorul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Argeș – Vedea, Bogdan Florian Gorunescu. Din partea autorităților locale, delegația a fost însoțită de prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Dan Manu, senatorul Șerban Constantin Valeca și eurodeputatul Maria Gabriela Zoană.
Dimineață, la sediul Prefecturii Județului Argeș, a avut loc o ședință de lucru în care s-au discutat probleme legate de domeniile aflate în responsabilitatea Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP). Ulterior, delegația condusă de ministrul Deneș s-a deplasat în teritoriu pentru a inspecta mai multe obiective de investiții derulate de MAP în acest județ.
Primul punct vizitat a fost Barajul Prundu, obiectivul „Reparație pod baraj Prundu”, lucrare realizată cu surse proprii ale ABA Argeș – Vedea, pentru care în 2019 a fost alocată suma de 300.000 de lei.
În continuare, în localitatea Căteasca, directorul ABA Argeș – Vedea a prezentat obiectivul de investiții „Amenajarea râului Argeș pe sectorul baraj Golești – baraj Ogrezeni, în vederea stabilizării albiei, județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu”, ale cărui lucrări vor începe în 2019, din fonduri alocate de la bugetul de stat. Următorul obiectiv inspectat a fost „Regularizare râu Cotmeana la Lunca Corbului și Pârâu Vârtej, afluent al râului Cotmeana în localitatea Băbana”, care are o valoare totală de 5,9 milioane de lei. Lucrările care constau în amenajarea albiei pe o lungime de 6,18 km, sprijiniri și consolidări de mal pe o lungime de 1, 533 km, vor fi finalizare în acest an.
Apoi, delegația s-a deplasat în localitatea Bascov, unde este în derulare obiectivul de investiții „Regularizare pârâu Bascov, amonte confluența cu râul Argeș”, o lucrare în valoare totală de 7,05 milioane de lei. Termenul de finalizare este 2019 și este prevăzută amenajarea a 25,5 km de albie și execuția a 2,13 km de protecție de mal. Tot în aceeași zonă, la Barajul Bascov, ministrul a avut o discuție referitoare la pregătirea lacului Bascov pentru desfășurarea Campionatului mondial de tineret și juniori de kaiac – kanoe. Ministrul Ioan Deneș i-a cerut directorului ABA Argeș-Vedea să colaboreze permanent cu autoritățile locale și alți factori implicați în organizarea acestui eveniment foarte important pentru imaginea României. Totodată, i-a solicitat directorului general al ANAR să monitorizeze personal și permanent modul în care se desfășoară lucrările de pregătire, astfel încât, la 1 august, data începerii Campionatului, lacul Bascov să se prezinte în cele mai bune condiții.
Delegația s-a deplasat, ulterior, în comuna Budeasa, la obiectivul „Regularizare pârâu Budeasa, comuna Budeasa – zona de debușare în rigola mal drept, acumulare Mărăcineni”. Valoarea totală a investiției este 3,7 milioane de lei, și va fi realizată de ABA Argeș-Vedea, din surse proprii, în cursul aceastui an. Lucrările constau în amenajarea a 3,66 km de albie și realizarea a 1,2 km de protecție de mal.
Deși nu se afla în programul vizitei de lucru, ministrul Ioan Deneș s-a deplasat în comuna Micești pentru a analiza la fața locului situația creată de viitura din seara zilei de 6 mai.( Mai multe detalii aici http://apepaduri.gov.ro/zona-calamitata-de-viitura-produsa-pe-6-mai-in-comuna-micesti-inspectata-de-ministrul-apelor-si-padurilor/).
După vizitarea zonei calamitate, delegația condusă de ministrul Deneș s-a deplasat în localitatea Mihăești, unde a inspectat lucrările de la obiectivul de investiții „Extindere și reparație Regularizare Valea Drăghici”, cu o valoare de 4 milioane de lei, bani de la bugetul de stat. Lucrarea, care se va finaliza în acest an, prevede realizarea a 12 m de consolidare de mal, a 10 metri de subzidire zid de sprijin, a două praguri de fund și amenajarea albiei pe o lungime de 10 km.
Pe parcursul vizitei în teritoriu, delegația MAP, condusă de Ioan Deneș, a fost întâmpinată de primarii localităților în care se află obiectivele menționate anterior și au fost făcute declarații de presă.
Ministerul Apelor și Pădurilor, pe lângă proiectele enumerate, mai derulează în județul Argeș și obiectivele „Regularizare și consolidare maluri râu Vedița în localitatea Vedea”, cu o valoare totală de 2,6 milioane de lei și „Punerea în siguranță baraj Golești”, cu o valoare totală de 8,5 milioane de lei, ambele lucrări cu termen de finalizare în anul 2019.
În ceea ce privește domeniul păduri, pentru anul acesta au fost alocate fonduri pentru: regenerarea pădurilor (1,76 milioane de lei) și drumuri forestiere (6,39 milioane de lei).
Astfel, suma totală alocată în 2019 pentru județul Argeș este de 32,96 milioane de lei, din care în domeniul ape 23,62 milioane de lei, iar în domeniul păduri 8,15 milioane de lei.
În ceea ce privește Controlul Poluării cu Nutrienți a fost aprobat la finanțare cu 1,45 milioane de lei obiectivul „Platformă de colectare și managementul gunoiului de grajd în comuna Rociu, satele: Șerbănești, Gliganu de Sus, Gliganu de Jos și Rociu”.
Capacitatea de stocare a platformei este de 2.116 mc/an gunoi de grajd, iar termenul prevăzut pentru finalizare a lucrărilor de construcție și livrarea echipamentelor necesare este anul 2020.