Noaptea Muzeelor, la Casa Artelor “Dinu Lipatti”
Primăria Municipiului București prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, vă invită la cea de-a doua ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Casa Artelor „Dinu Lipatti”.
Ziua de 18 mai este o zi specială în care întreaga țară sărbătorește știința și cunoașterea, punând preț pe entități culturale publice și private. În noaptea de 18 mai, 150 de muzee din țară își deschid larg porțile pentru vizitatori care vor avea parte de expoziţii, intervenții și experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte, cu prilejul ediţiei 2019 a evenimentului Noaptea Muzeelor.
Casa Artelor „Dinu Lipatti” se alătură acestui eveniment de anvergură națională, cu un program ofertant, pentru întreaga familie: vizitarea Casei Lipatti, Audiții, Expoziții, Ateliere pentru copii, Proiecții de filme, Recitaluri extraordinare.
Programul va începe la orele 18.00, iar până la miezul nopții, în curtea acestei case boierești construită la începutul secolului XX de Petre Antonescu, veți putea viziona expozițiile „Dinu Lipatti – viața și opera” și „Istoria Casei Lipatti”. Casa Lipatti va fi deschisă pe tot parcursul evenimentului și pentru vizitarea expoziției permanente de tablouri„Dinu Lipatti – familia, profesorii și prietenii”.
În intervalul 18:00-20:00, îi așteptăm pe cei mici la Atelierele de creație pentru copii, iar pe cei mari la proiecția filmului documentar „Sonată pentru omul bun” de Ruxandra Țuchel și Oana Drăgulinescu, o producție TVR despre viața lui Dinu Lipatti, ce se va încheia la orele 19:00.
De la orele 20:00 vă invităm la Recitalul Extraordinar „Omagiu lui Dinu Lipatti” susținut de pianista Mădălina Pașol, în Curtea Casei Lipatti. În program: D. Lipatti, J. S. Bach, W.A. Mozart, R. Schumann, F. Schubert, F. Chopin, M. Ravel
La orele 21.30 vor urca pe scena din Curtea Casei Lipatti Alin Soica, Liviu Indricău și Mihai Urzicana, împreună cu pianista Liana Mareș pentru a susține Recitalul Extraordinar „Noaptea Tenorilor” din cadrul Nopții Muzeelor la Casa Artelor „Dinu Lipatti”. Repertoriul propus cuprinde lucrări semnate de G. Puccini, E. di Capua, L. Denza, E. de Curtis.
În ultima parte a serii, de la orele 22:30, vă invităm la proiecția filmului documentar „Dinu Lipatti, muzică și geniu”, o producție Trinitas TV, realizat de Mihaela Poenaru, un portret emoţionant al celui care a fost pianistul, compozitorul şi pedagogul Dinu Constantin Lipatti.
Conceptul evenimentului este realizat de pianista și regizoarea Alice Barb, director fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti”.
Va așteptăm cu mare drag să vizitați Casa celui mai mare pianist roman al tuturor timpurilor! Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.