Theresa May, încercări disperate de a-i convinge pe parlamentarii britanici
Premierul Theresa May a anunţat că va face o „ofertă îndrăzneaţă” parlamentarilor, într-o ultimă încercare de a-i convinge să accepte acordul de ieşire al Marii Britanii din UE, informează AFP şi Reuters.
Într-un articol apărut în Sunday Times, Theresa May afirmă că urmează să prezinte aleşilor britanici la începutul lunii următoare noua sa propunere, căreia i-a adus modificări în speranţa obţinerii unui vot favorabil.
„Continui să cred că este posibilă obţinerea unei majorităţi în parlament pentru o ieşire (din UE) cu acord”, a scris Theresa May în articol.
Şefa executivului britanic a asigurat că textul care va fi supus parlamentarilor este o „ofertă nouă şi îndrăzneaţă”, cu un „pachet îmbunătăţit de măsuri, capabil să obţină sprijinul” deputaţilor.
Ziarul scrie că Theresa May îşi va consulta colegii de cabinet în privinţa schimbărilor propuse, care vizează obţinerea sprijinului din partea celor două mari partide de pe scena politică britanică reprezentate în parlament: Partidul Conservator şi cel Laburist. Totodată, articolul menţionează intenţia executivului de a lua în considerare organizarea unei serii de voturi indicative care să stabilească ce propuneri ar putea obţine majoritatea voturilor.
Opoziţia laburistă a întrerupt vineri discuţiile cu premierul britanic destinate găsirii unei soluţii pentru aplicarea Brexitului, invocând „slăbiciunea” Theresei May, pe care propriul partid o somează să îşi pregătească demisia.
La începutul lunii iunie, deputaţii vor fi chemaţi să se pronunţe asupra unui proiect de lege privind Brexitul care va fixa modalităţile legislative ale ieşirii Marii Britanii din UE, şi nu asupra acordului însuşi.