Viorel Ștefan a fost numit membru la Curtea de Conturi Europeană

Consiliul Uniunii Europene a numit marţi în funcţie un nou membru la Curtea de Conturi Europeană (ECA): vicepremierul României, Viorel Ştefan, care îl va înlocui pe George Pufan, al cărui mandat urmează să expire, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Mandatul lui Viorel Ştefan va începe la 1 iulie 2019 şi se va încheia la 30 iunie 2025.

Tot marţi, Ivana Maletic, din Croaţia, a primit un mandat ce va începe la 15 iulie 2019 şi se va încheia la 14 iulie 2025. Aceasta îl va înlocui pe Neven Mates, membrul croat al cărui mandat expiră.

În conformitate cu tratatul, membrii trebuie să îşi exercite îndatoririle în deplină independenţă şi în interesul general al Uniunii Europene.

Consiliul a luat aceste decizii pe baza propunerilor formulate de statele membre din care aceştia provin şi după consultarea Parlamentului European.

Colegiul membrilor, prezidat de Klaus-Heiner Lehne, preşedintele Curţii de Conturi Europene, se va reuni în noua sa componenţă pentru a stabili atribuţiile specifice care vor reveni celor doi noi membri. Ivana Maletic şi Viorel Ştefan vor depune jurământul în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene la o dată ulterioară, se arată în comunicatul instituţiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.