Paralela 45 continuă campania “Mergi la vot, mergi în vacanță”, în pofida controlului declanșat de AEP

0

Paralela 45 a luat act de comunicatul de presă și de declarațiile președintelui Autorității Electorale din data de 17.05.2019, prin care se anunță că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la legalitatea loteriei publicitare “Mergi la vot, mergi in vacanță”.

Astăzi, la trei zile distanță după poziția oficială din 17.05.2019, AEP a decis să înceapă și efectuarea unui control la Paralela 45 printr-o notificare antedatată din 20.05.2019. Practic, prin notificarea transmisă astăzi către Paralela 45 (attach) de către AEP, prin Departamentul de Control al Finanțării Partidelor Politice și a Campaniilor Electorale, se controlează aspectele legale ale campaniei și se cer nenumărate documente, în termen de 48 de ore, în încercarea de a motiva decizia anterioară de sesizarea a Parchetului.

Considerăm abuziv și cel putin ciudat acest demers tardiv al AEP, în condițiiile în care campania noastră nu reprezintă altceva decât un îndemn civic de participare a cetățenilor la votul pentru alegerile europarlamentare din 26 mai și nu are nicio legatură cu partidele politice. Campania nu sprijină un partid ori un candidat, situație care ar fi sancționată de lege. Așa cum se poate observa în spațiul virtual ori în mass media, demersul Paralela 45 este preluat și în alte industrii care au decis să încurajeze spiritul civic: Humanitas, Awake Festival, Lamonza si multe alte branduri de renume.

Regulamentul loteriei publicitare “Mergi la vot, mergi în vacanță” este public pe pagina de internet dedicată concursului ((https://www.paralela45.ro/voteaza/) și pe pagina de Facebook a Paralela 45 și a fost accesat până în acest moment de peste 60.000 de persoane care s-au înscris, voluntar, în  această promoție. În calitate de organizatori, am anunțat public și moderăm cu maximă atenție comentariile publicului pe pagina de Facebook a companiei, nepermițând atacuri sau comentarii de natură politică.

Mai remarcăm că până și vicepreședintele AEP, prin punctele de vedere exprimate public, se dezice de poziția președintelui AEP, considerând că “ca simplu cetătean și total în nume propriu aș zice că e cam pripită sesizarea AEP. Nu prea se vede îndemnul la vot către un anumit actor politic sau îndemnul la reținerea de a vota un actor politic”.

”Observ că toată lumea, într-o formă sau alta, încurajează mersul la vot, există diverse clipuri, diverse postări sau campanii, unele neutre, altele părtinitoare. Noi nu condiționăm pe nimeni, ci facem o campanie de responsabilizare civică îndemnând oamenii să își exercite dreptul legal de a vota. Se pare că România, în acest moment, este o țară a controalelor și a amenzilor”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.