Scandal: Militari americani acuzați de crime de război ar putea fi grațiați de Trump

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat vineri că ia în considerare graţierea a „doi sau trei” militari americani acuzaţi de crime de război, idee despre care a declarat că va fi controversată, dar care este justificată, deoarece aceştia ar fi fost trataţi „în mod nedrept”, potrivit Reuters.

Trump le-a declarat reporterilor acreditaţi la Casa Albă că încă nu a luat o decizie în acest sens, însă a declarat că ar putea aştepta până când militarii îşi vor primi sentinţele, „Unii militari sunt oameni care au luptat mult. Ştiţi, îi învăţăm să fie luptători străluciţi, iar atunci când îşi fac treaba, sunt trataţi în mod nedrept”, a spus preşedintele american.

Trump nu a făcut o referire clară la cazurile pe care le are în vedere pentru graţiere.

Publicaţia The New York Times a anunţat pe 18 mai că Donald Trump a solicitat Departamentului de Justiţie o serie de documente referitoare la cazurile unor militari acuzaţi de crime de război, pentru pregătirea unei eventuale graţieri.

Potrivit aceleiaşi surse, una dintre solicitările lui Trump are legătură cu Edward Gallagher, un militar din Forţele Navale, acuzat că ar fi înjunghiat mortal un militant ISIS rănit, aflat în custodia sa, dar şi că ar fi împuşcat doi civili neînarmaţi în perioada cât s-a aflat în Irak, în 2017.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.