Crama Aramic a obținut două medalii de aur la International Wine Contest

0

Organizat sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (ONIV) şi a VINOFED Federaţia Marilor Concursuri Internaţionale de Vin, împreuna cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), IWCB VINARIUM 2019 a marcat jurizarea a aproximativ 1.000 de vinuri, punctarea acestora fiind făcută de un juriu internațional din 15 țări.
Astfel, corpul internaţional de juraţi este format din specialişti cu experienţă, având grade înalte de calificare – WSET, degustători autorizaţi ADAR, Master of Wine, doctori în enologie. Cei mai mulţi juraţi sunt şi comunicatori puternici.

Rezultatele participarii cramei ARAMIC la acest eveniment sunt urmatoarele:

Medalie de Aur – ARAMIC Feteasca Alba , 2018
Medalie de Aur – ARAMIC Rosu de Silagi, 2017

Tânărul manager general, Cosmin Crăciunescu, a reușit în doar patru ani, prin participarea la evenimentele de profil din România și din afara granițelor țării să obțină, astfel, o salbă de medalii importante.

Această recunoaștere a vinurilor Cramei Aramic vine după ce luna aprilie a aceluiași an adusese o nouă confirmare a calităților vinurilor produse la această cramă tânără.

Concret, participarea  la VINVEST 2019, ediția a XVI-a, la Timișoara, a reprezentat prilejul ideal pentru Crama Aramic de a obține, în ciuda unei concurențe prestigioase și selecte, medalia de argint pentru ARAMIC Roșu de Silagi 2017! A fost un moment important de prezentări, degustări, reportaje, întâlniri/revederi cu oameni noi și oameni dragi…

Reușita este cu atât mai mare cu cât în perioada 13-14 aprilie, Crama Aramic, a participat, la Brașov,  la concursul “Vin la Munte”, unde a obținut încă două medalii importante: Medalie de aur pentru Piatra Soarelui Colonada 2017 respectiv medalie de argint pentru ARAMIC Roșu de Silagi 2017.

Reamintim că la Vinofest 2016, Vârșeț (Vrsac), în Serbia, aflată la început de drum, Crama Aramic „a spart gheața” cum se spune, în privința medaliilor obținute pe plan intern și internațional, cu o Medalie de Aur cu Muscat Ottonel demisec 2015.

La aceeași competiție prestigioasă i-au mai fost premiate Rose-ul, Cabernetul Sauvignon și Pinot Noir-ul.

Construită în 2015 cu ajutorul fondurilor europene, crama Aramic are o capacitate de 200.000 litri.

Culesul strugurilor se realizează manual, crama deține propria linie de îmbuteliere, totul este nou, modern, din inox, rezervoarele fiind controlate din punct de vedere termic.

Într-o competiție acerbă, Crama Aramic reușește, pas cu pas să câștige încrederea tuturor celor care știu cât de important este un vin de calitate!

Cosmin Crăciunescu pune un accent deosebit pe promovare și prezența pe piață, pentru a lua contact cu o concurență tot mai acerbă, inclusiv prin participarea la aceste târguri/evenimente dedicate vinului.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.