EximBank încheie al șaselea an consecutiv de creștere cu un profit record

0

EximBank și-a continuat strategia ambițioasă de dezvoltare pe care a urmat-o în ultimii șase ani și raportează pentru 2018 o creștere consistentă a expunerilor, o calitate ridicată a activelor, o majorare a cotei de piață pe segmentul de creditare corporate, precum și un profit record.

La finele anului 2018, banca administra expuneri totale în valoare de 8,0 miliarde de lei, în creștere cu 30% față de sfârșitul anului 2017, și înregistra un profit de 113,5 milioane de lei, reprezentând cea mai bună performanță financiară din ultimii nouă ani.

”Rezultatul evidențiază eforturile băncii de valorificare a resurselor și capacitaților sale, cât și controlul strict al riscurilor și al cheltuielilor operaționale, în ciuda constrângerilor competitive ale pieței. Anul trecut am crescut creditarea cu 27% față de 2017, ajungând la un portofoliu de credite de 4,6 miliarde de lei, lucru care ne-a consolidat poziția pe zona de creditare corporate prin câștigarea de cotă de piață. Creșterea activelor ne-a propulsat pe locul 12 în clasamentul băncilor de pe piața locală, cea mai înaltă poziție ocupată de EximBank până în prezent. Cât privește variația semnificativă a profitului față de anul precedent, aceasta a fost marcată major de îmbunătățirea calității activelor și de creșterea gradului de recuperare a creanțelor neperformante, dar și de buna gestionare a portofoliului de produse complementare finanțării – produse de trezorerie și cash management – care și-au majorat contribuția în profitul băncii”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Oficialul băncii a menționat că eforturile pe care banca le-a depus pentru a convinge mediul de afaceri că este capabilă să propună soluţii financiare complexe şi atractive pentru absolut toate tipurile de companii s-au materializat în 2018 în dublarea numărului de clienți, respectiv în triplarea soldului creditelor trase (de la 1,0 miliarde lei la peste 3,4 miliarde de lei), comparativ cu 2012.

traian halalai

”Portofoliul nostru include parteneri noi din domenii diverse, EximBank reușind să încheie anul trecut acorduri atât cu companii din elita business-ului românesc, cât și cu firme mici și mijlocii. De altfel, finanțarea și garantarea IMM-urilor reprezintă 84% din contractele noi încheiate acest fapt confirmând orientarea resurselor băncii către sprijinirea companiilor cu necesități şi potențial de creștere, în concordanță cu misiunea asumată”, a adăugat Traian Halalai.

Anul 2018 a marcat pentru EximBank și atingerea unui maximum în ceea ce privește capacitatea de reprezentare fiind continuat procesul de extindere a rețelei comerciale: banca deține în prezent 25 de puncte de reprezentare, față de 12 la finele lui 2012.

”În ceea ce privește obiectivele pentru 2019, acestea urmăresc consolidarea afacerilor, urmând un ritm firesc după perioadele anterioare de expansiune agresivă, și avem încredere că evoluția de până acum ne va oferi toate premisele pentru a încheia un nou an de creștere”, a mai spus Traian Halalai.

EximBank se implică activ de peste 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. Înființată ca agenție de export, EximBank a urmat un parcurs ce i-a permis să depășească acest statut, păstrându-și în același timp unicitatea. Banca are astăzi capacitatea de a propune un portofoliu de produse și servicii atractiv pentru orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne.

Totodată, pentru că acționează ca agent al statului pe piața românească de garanții și asigurări, EximBank este principalul canal prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, se infuzează în economia reală, contribuind la creșterea competitivității companiilor locale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.