Naționala de tineret, cele mai mici șanse la câștigarea Euro 2019

Naţionala de tineret este cotată cu cele mai mici şanse la câştigarea trofeului. Selecţionata tricolorilor mici debutează marţi, de la 19.30, împotriva Croaţiei.

Ultima noapte de emoţii înaintea primei bătălii de la turneul final al Euro 2019 pentru naţionala de tineret a României. Tricolorii mici vor debuta marţi, de la 19.30, împotriva Croaţiei, teoretic cel mai slab adversar în grupa din care mai fac parte Anglia şi Franţa.

Calificată după decenii la un turneu final şi cu o generaţie de excepţie, naţionala Under 21 speră să fie surpriza Europenelor, iar jucătorii să obţină contracte la cele mai mari cluburi ale Europei. Cu toate acestea, cotele la pariuri dau echipa antrenată de Mirel Rădoi drept „victimă” sigură, cu şansa cea mai redusă la câștigarea trofeului. Astfel majoritatea caselor de pariuri îi dau României o cotă medie de 67, însă unele îi acordă chiar 100. Mai „dureros” pentru tricolori este că adversarele din grupa C sunt chiar primele două favorite. Anglia este văzută de bookmakeri drept principala candidată, cu o cotă de 4.5 la adjudecarea titlului european. Anglia e urmată de Franța, cu o cotă de 5.

Cele două sunt urmate de Spania, cu cote cuprinse între 5 și 5.50, Italia, cu cote între 5.50 și 6, și Germania, cotată între 6.00 și 6.50.

Toate meciurile de la Campionatul European din Italia și San Marino sunt televizate în direct de Televiziunea Română. În plus, partidele tricolorilor se pot asculta la Radio România Actualități.

Postul național de televiziune va transmite în direct toate cele 21 de partide de la EURO 2019. Aceastea vor fi comentate de Marian Olaianos și Emil Hossu-Longin. În schimb, vocea Radio România Actualități la partidele tricolorilor va fi cea a lui Robert Șișcă.

România debutează marți, 18 iunie, împotriva Croației, de la ora 19.30, ora României, la San Marino.

Cei 23 de jucători convocați de Mirel Rădoi la EURO 2019:

Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul), Ricardo Grigore (FC Dinamo București)

Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)

Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

Lista adițională îi cuprinde pe următorii: Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Denis Ciobotariu (Dinamo), Andrei Radu (Concordia Chiajna), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Lorand Fulop (FC Botoșani), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra).

EURO 2019

GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franța, România, Croația

Programul grupei C:
18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30*), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
*Ora României

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 orașe din Italia și în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.