Alegeri prezidențiale, pe 10 și 24 noiembrie
Următoarele alegeri prezidențiale în România vor avea loc pe 10 și 24 noiembrie 2019. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a precizat că a avut o discuţie, luni seară, cu şeful Executivului, despre acest subiect. Decizia va fi luată printr-o Hotărâre de Guvern, care a fost pregătită de AEP, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) fiind co-iniţiator al documentului.
Actul normativ ar putea fi adoptat de Guvern, în şedinţa de săptămâna viitoare, a mai spus Constantin Buică, pentru Mediafax.
Klaus Iohannis a câștigat ultimele alegeri prezidențiale în 2014, cu 54,43% din voturi, fiind învestit în funcție odată cu depunerea jurământului pe 21 decembrie 2014. Potrivit articolului 81 din Constituția României, „nicio persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al României decât pentru cel mult două mandate”,astfel că Klaus Iohannis este eligibil pentru realegere.
Deoarece la ultimele alegeri prezidențiale, precum și la alegerile europarlamentare din 2019, au fost probleme cu votul românilor aflați în diaspora, Autoritatea Electorală Permanentă a propus abrogarea Legii nr. 370/2004 privind alegerea președintelui și înlocuirea acesteia cu un nou act normativ, care să preia votul anticipat, votul prin corespondență și simplificarea procedurilor la secțiile de votare din străinătate.