Alpinistul român Alex Găvan a escaladat vârful Gasherbrum 2, de 8.035 de metri

Alpinistul român Alex Găvan a escaladat în ziua de 18 iulie vârful Gasherbrum 2, de 8.035 de metri, din munţii Karakorum (Pakistan), fără a folosi oxigen suplimentar sau porteri de altitudine.

Cu această reuşită, Alex Găvan şi-a trecut astfel în palmares al şaptelea vârf de peste opt mii de metri.

Expediţia, începută pe 14 iunie şi planificată să dureze aproape două luni de zile, a ajuns la final, după ce, în timpul ultimei etape de aclimatizare la 7.000 de metri, Găvan şi echipa sa au intuit potenţialul momentului şi au pornit din tabăra trei ascensiunea finală către vârf, ascensiune care a durat 17 ore.

În această expediţie, Găvan i-a avut ca parteneri de coardă pe finlandezul Lotta Hintsa şi pe Don Bowie, acesta cu peste 19 expediţii himalayene la activ, printre altele, cu vârfurile K2 (8.611 m) şi Annapurna (8.081 m), urcate fără oxigen suplimentar, cu care Găvan s-a cunoscut în timpul operaţiunii de salvare organizate pentru Inaki Ochoa de Olza pe Annapurna, în 2008. În timpul escaladei finale, din cauza unor considerente obiective, Don şi Lotta au fost nevoiţi să renunţe la ascensiune, Găvan atingând vârful în manieră solitară. Don şi Lotta urmează să reia ascensiunea vârfului în zilele următoare.

„Pe 10 iulie, atunci când am plecat împreună cu Don şi Lotta să stabilim tabăra trei, planul era să dormim două nopţi la altitudinea de 7.000 de metri şi astfel să ne finalizăm procesul de aclimatizare. Urma să coborâm apoi în tabăra de bază pentru a ne odihni şi a fi apoi în formă optimă pentru ascensiunea vârfului. Aveam la noi echipament şi provizii pentru numai şase zile de stat sus pe munte.

În final, cele şase zile s-au transformat în nu mai puţin de unsprezece, iar ascensiunea de aclimatizare s-a transformat în chiar ascensiunea finală a vârfului. Este cea mai lungă perioadă compactă de timp pe care am petrecut-o vreodată deasupra taberei de baza în vreo expediţie. A fost un efort extrem de dur şi de intens, cu cinci nopţi consecutive petrecute la peste 7.000 de metri”, a declarat Găvan.

A fost a patra încercare a lui Alex Găvan de a atinge vârful Gasherbrum 2, după cele din 2007, 2008 şi 2016. În total, alpinistul a petrecut mai bine de şapte luni pe pantele abrupte ale acestui gigant himalayan.

„Întotdeauna am privit munţii cu reverenţă, i-am privit ca având propria lor personalitate, propriul lor caracter. La fel de unici ca şi noi, oamenii. Nu există doi munţi la fel, nu există două vârfuri la fel. De unde, pentru o ascensiune reuşită, de fiecare dată, abordarea trebuie să fie una extrem de personală şi personalizată. Simt Gasherbrum 2 ca pe o formă de manifestare nonbiologică a vieţii, a materiei. Am ajuns să privesc Gasherbrum 2 ca pe un mare maestru spiritual”, a mai spus Alex Găvan.

Alex Găvan a dedicat expediţia pe Gashebrum 2 memoriei a doi oameni şi prieteni extraordinari, Simone la Terra şi Kumar Rai, cât şi celui ce a fost Mihai „Galiani” Cioroianu, primul român pe acest vârf.

De asemenea, prin această ascensiune, Alex Găvan trage un semnal de alarmă şi dă astfel startul unei campanii de salvare şi conservare a aspretelui (Romanichthys valsanicola), considerat cel mai rar peşte din Europa şi, după unele estimări, chiar din lume. O specie de peşte-fosilă vie, având o vechime de peste 65 de milioane de ani, aspretele este contemporan cu ultimii dinozauri. În prezent, arealul este limitat la numai o porţiune de un km din cursul superior al râului Vâlsan (iniţial se regăsea şi în Argeş şi în Râul Doamnei) în amonte de satul Brădetu, în munţii Făgăraşului. Datorită exploatării hidroenergetice nesustenabile a acestor râuri, aspretele se află în ultima clipă a existenţei sale. Planul de salvare şi conservare a aspretelui va fi făcut public ulterior.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.