Brazilia, desemnată de SUA un aliat major non-NATO!

SUA au desemnat miercuri Brazilia un aliat major non-NATO, o decizie anunţată din luna mai de preşedintele Donald Trump, relatează dpa.

Decizia ar urma să-i asigure Braziliei acces mai larg la achiziţiile de arme americane.

„Fac această desemnare în semn de recunoaştere a angajamentelor recente ale guvernului Braziliei de a spori cooperarea în materie de apărare cu SUA şi în semn de recunoaştere a interesului nostru naţional în aprofundarea coordonării în domeniul apărării cu Brazilia”, se menţionează în mesajul trimis de Casa Albă congresului SUA în mai.

Când preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a vizitat Washingtonul în luna martie, Donald Trump a spus că va sprijini chiar aderarea la NATO a ţărilor sud-americane.

Bolsonaro – numit „Donald Trump al Braziliei” în timpul campaniei sale electorale de anul trecut – şi preşedintele SUA sunt amândoi percepuţi drept populişti de dreapta, notează dpa.

După ce a Bolsonaro şi-a preluat mandatul pe 1 ianuarie, cele două mari state americane au încercat să-şi dezvolte relaţiile în comerţ şi alte zone.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.